Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, în şedinţa de astăzi, constituirea unei comisii de anchetă în cazul ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi. Solicitarea aparţine PDL şi PNL şi a fost admisă cu şapte voturi "pentru", niciun vot împotrivă şi o abţinere.
Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu, după ce ministrul Mediului a venit cu o a doua declaraţie de avere, la şase luni după cea depusă în ianuarie. Nicolae Nemirschi a făcut astfel, anumite modificări şi completări la declaraţia de avere depusă iniţial, notează antena3.ro.
În urma verificărilor, ANI a constatat că la capitolul "Clădiri" - în declaraţia de avere depusă pe 05 ianuarie 2009, nu este înscrisă o locuinţă cumpărată în 2006. La capitolul "Bunuri mobile", Nicolae Nemirschi menţionează un autoturism care nu se regăseşte însă în evidenţele Direcţiei de Taxe şi Impozite. De asemenea, ministrul nu a declarat mai multe conturi curente deschise pe numele soţiei sale, iar informaţiile despre conturile sale nu corespund cu cele aflate în evidenţele băncilor. Nici veniturile sale şi ale familiei din declaraţia de avere nu sunt în concordanţă cu datele oficilale.
Ministrul Nemirschi susţine că nu a ştiut că averea sa se află sub verificare. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro