x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alertă la graniţa României: Camion cu arme și lansatoare de rachete, descoperit în Vama Albița. Transportul ar fi avut ca destinație Israel

Alertă la graniţa României: Camion cu arme și lansatoare de rachete, descoperit în Vama Albița. Transportul ar fi avut ca destinație Israel

de Redacția Jurnalul    |    20 Noi 2025   •   19:30
Alertă la graniţa României: Camion cu arme și lansatoare de rachete, descoperit în Vama Albița. Transportul ar fi avut ca destinație Israel
Sursa foto: Hepta/vama

Un camion încărcat cu arme, muniție și lansatoare de rachete a fost descoperit la Vama Albița, la granița României cu Republica Moldova. Potrivit surselor, transportul ar fi urmat să ajungă în Israel. DIICOT a deschis dosar penal pentru contrabandă calificată și grup infracțional organizat.

O descoperire de proporții a declanșat miercuri noapte o alertă de securitate la granița României. Un camion care figura în acte ca transportând „articole din metal” ascundea, de fapt, arme de foc, lansatoare de rachete și muniție. Autoritățile române și moldovene au acționat în comun, iar DIICOT a deschis un dosar penal.

Un transport suspect a fost interceptat în toiul nopții la granița dintre România și Republica Moldova, după ce vameșii moldoveni au semnalat colegilor din România că un camion ce figura în documente ca încărcat cu „articole din metal” ridica semne de întrebare. Alerta a fost transmisă în jurul orei 3:00, moment în care cele două părți au decis efectuarea unei verificări suplimentare.

Camionul, condus de un șofer moldovean și aparținând unei firme de transport din Republica Moldova, a fost trecut prin scanerul Vămii Albița. În urma controlului, vameșii români au descoperit că printre materialele metalice declarate erau ascunse arme de foc, muniție și lansatoare de rachete.

Autocamionul a fost imediat sigilat, iar șoferul a intrat sub supravegherea autorităților. Toate structurile relevante din România au fost alertate și mobilizate de urgență pentru a stabili proveniența armamentului și ruta exactă a transportului.

Potrivit surselor Observator, armele urmau să ajungă în Portul Constanța, de unde ar fi fost trimise către Israel.

DIICOT a confirmat oficial deschiderea unui dosar penal, în faza de cercetare in rem, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată:

„La data de 20 noiembrie 2025, pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași a fost înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări in rem, cu privire la comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată.

Investigațiile au fost declanșate, după ce la data de 20.11.2025, la intrarea în România prin vama Albița, a fost depistat un autocamion, aparținând unei firme de transport din Republica Moldova, încărcat cu elemente de armament, având ca destinatar, conform documentelor, un beneficiar din Israel.

Activitățile de urmărire penală sunt realizate împreună cu polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași.

Precizăm că această etapă a procesului penal nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluții legale și temeinice”, potrivit DIICOT.

Ancheta continuă, iar autoritățile încearcă să stabilească cine sunt organizatorii transportului și dacă acesta face parte dintr-o rețea internațională de trafic de armament.

×