Majoritatea partidelor parlamentare isi doresc sa castige alegerile locale din 6 iunie si lanseaza candidati pentru aproape toate primariile celor 3.193 de localitati ale Romaniei, pe care doresc sa le si castige. Numai ca pentru a multumi pe toata lumea ar fi nevoie de vreo cinci Romanii.
SILVIU SERGIU, MONICA IORDACHE, OANA STANCU
La alegerile locale din 6 iunie, partidele politice isi vor disputa suprematia pentru 3.193 de localitati, unde se vor desfasura scrutinuri pentru alegerea primarilor, consilierilor locali sau municipali. Din totalul de 3.193 de localitati, 2.884 sunt comune, 204 sunt orase si 105 sunt municipii, dintre care 42 municipii sunt resedinte de judet. Desi mai sunt aproape doua saptamani pana la termenul limita pentru depunerea candidaturilor si inceperea campaniei pentru alegerile locale, partidele parlamentare au hotarat deja localitatile in care vor avea candidati.
PSD. Partidul de guvernamant isi va desemna candidati pentru primarile tuturor celor 3.193 de localitati si mizeaza sa iasa invingator in mai mult de jumatate dintre ele. Asteptarile PSD se bazeaza pe o serie de sondaje, comandate de organizatiile judetene ale partidului. Astfel, reprezentantii actualei puteri au mari sanse sa castige primariile din 1.411 comune, 98 de orase si 53 de municipii.
Procesul de definitivare a listelor este in plina desfasurare, pana in momentul de fata conducerea centrala a PSD avizand listele depuse de 21 de filiale judetene. In cursul acestei saptamani, aceasta operatiune se va incheia, Delegatia Permanenta urmand sa valideze si listele filialelor cu probleme. Este vorba de Gorj, Ilfov, Ialomita, unde trebuie sa se decida daca baronii locali Nicolae Mischie, Bebe Ivanovici si Gheorghe Savu, cercetati in prezent de PNA, vor fi lasati sa se inscrie in cursa pentru obtinerea unui nou mandat. Pana in momentul de fata, PSD si-a lansat in mod oficial candidatii din 11 mari orase situate in Muntenia si Moldova, in cadrul unei manifestari desfasurate sambata, la Targoviste. Este vorba de Florin Carciumaru (Targu Jiu), Marian Dragan (Calarasi), Iulian Furcoiu (Targoviste), Tudor Pendiuc (Pitesti), Antonie Solomon (Craiova), Niculae Sin (Giurgiu), Gabi Ionascu (Slobozia), Gheorghe Paunescu (Slatina), Constantin Slabescu (Alexandria), Traian Sabau (Ramnicu Valcea) si Emil Calota (Ploiesti). La 5 mai vor fi lansati candidatii pentru Bucuresti, la 4 mai va avea loc, la Galati, lansarea candidatilor pentru marile orase din Moldova, data de 7 mai fiind rezervata celor din Transilvania, ceremonia urmand sa se desfasoare la Cluj.
PNL. Liberalii se pregatesc si ei pentru a cuceri cat mai multe locuri de consilieri si primari in toate localitatile. Seful campaniei electorale pentru alegerile locale, senatorul Gheorghe Flutur, spune ca PNL nu va ocoli nici o localitate, fiind deja intocmite listele chiar si pentru cea mai mica comuna. In total PNL pune la bataie 46 de mii de candidati pentru consiliile locale si judetene si aproape 3.190 de candidati pentru postul de primar. Exceptie fac doar putinele localitati in care liberalii au convenit cu democratii sa sustina candidatul PD la primarie, ca de exemplu Bucuresti si Cluj. Lansarea oficiala a celor care aspira la un post de consilier sau primar se va face la sfarsitul acestei saptamani, la Brasov, a declarat Flutur. Liberalii nu vor copia insa modelul democratilor, care si-au lansat candidatii cu spectacol, ci vor face o lansare sobra. Daca la alcatuirea listelor au fost harnici, liberalii au ramas in urma cu inscrierea lor la birourile electorale. Senatorul Gheorghe Flutur a explicat ca PNL asteapta publicarea in Monitorul Oficial a modificarilor asupra legii privind declararea averilor demnitarilor, care ii obliga si pe candidati la functii publice sa-si âdeconspire" agoniseala. âAu trecut atatea zile de cand a fost aprobata ordonanta de catre Guvern si nu avem inca formularul de declarare a averii", se plange Flutur, acuzand âo manevra" a PSD de a intarzia depunerea listelor de candidati ai opozitiei.
Citește pe Antena3.ro