Cu toate că legislația electorală interzice cu desăvârșire îndemnul alegătorilor de a ieși la vot și de a vota într-un anumit sens, precum și campania electorală în ziua votării, candidatul USR la Președinție, Dan Barna, făcea, aseară, cu doar trei ore înaintea închiderii urnelor, apel către simpatizanții săi să îl voteze. „Mai avem trei ore. Suntem aproape de un tur doi istoric. Fiecare vot face diferența. Este timpul ca generația noastră, a celor crescuți sau născuți după Revoluție, să spună ce fel de țara vrem”, scria liderul USR pe contul său de socializare.
Alți doi lideri ai USR au făcut, ieri, campanie electorală. Deputata USR Cristina Iurişniţi a fost reclamată, în cursul după-amiezii, la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Bistriţa-Năsăud, după ce şi-a fotografiat buletinul de vot pe care aplicase ştampila şi a postat acea fotografie pe pagina sa de socializare, potrivit informaţiilor făcute publice de judecătorul Cristina Frenţiu, membru al BEJ. La scurt timp, fotografia a dispărut de pe contul de socializare, însă contestația depusă a fost admisă și au fost sesizate organele de Poliție.
Spre seară, Andrei Caramitru, fost consilier al președintelui USR Dan Barna, a transmsis un mesaj electoral pe contul său de Facebook, îndemnând simpatizanții acestei formațiuni politice să iasă la vot, „deoarece, fără prezența masivă, în continuare, până la ora 21.00, intră Dăncilă în turul doi”.
Nereguli
În cursul zile de ieri, Ministerul de Interne a anunțat că a înregistrat 66 de sesizări cu privire la posibile nereguli la vot, din care jumătate nu s-au confirmat. Majoritatea sesizărilor vizau fraude electorale, îndemnul pentru alegători să voteze cu un anumit candidat, prezența mai multor persoane simultan în cabina de vot și comerțul de băuturi alcoolice în apropierea secțiilor de votare. Polițiștii au întocmit un dosar penal și au aplicat zece amenzi contravenționale.