x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Carmen Dan: Nu ministrul coordonează intervenţiile Jandarmeriei; o să prezint azi concluziile raportului

Carmen Dan: Nu ministrul coordonează intervenţiile Jandarmeriei; o să prezint azi concluziile raportului

11 Aug 2018   •   17:50
Carmen Dan: Nu ministrul coordonează intervenţiile Jandarmeriei; o să prezint azi concluziile raportului

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că nu ministrul coordonează intervenţiile Jandarmeriei, iar după fiecare misiune operativă se face un raport, urmând ca în cursul zilei de sâmbătă să prezinte concluziile acestuia. 

"Aşa cum ştiţi, şi am precizat ori de câte ori a fost nevoie să fac această precizare, nu ministrul coordonează intervenţiile Jandarmeriei. După fiecare misiune operativă se face un raport, care se pune la dispoziţia conducerii ministerului. Aştept acel raport. (...) În cursul zilei de astăzi o să ies (...) şi o să prezint concluziile raportului", a afirmat Carmen Dan, la Spitalul Floreasca, întrebată despre intervenţia Jandarmeriei la protestul din Piaţa Victoriei. 

Ministrul a precizat că a discutat cu cei trei jandarmi răniţi care au fost internaţi la Floreasca, iar starea lor este bună. 

"Am dorit să stau eu de vorbă, personal, cu cei trei colegi, cu Ştefania, cu Cristi şi cu Marius. Bineînţeles că noi, în mod constant, am ţinut legătura cu medicii care i-au tratat şi ştim care este evoluţia sănătăţii lor şi veştile sunt îmbucurătoare. Băieţii se vor externa mâine. Ştefania este puternică, este încrezătoare şi este bine, nu sunt în momentul acesta motive să ne îngrijorăm. (...) Are foarte multe contuzii, multiple traumatisme, dar starea ei este bună", a precizat Carmen Dan. 

Ea a adăugat că, în urma discuţiilor purtate cu cei trei jandarmi răniţi, a identificat la toţi "sentimentul datoriei îndeplinite". AGERPRES

×