x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Carmen Iohannis a votat, la Sibiu, "pentru un viitor mai bun"

Carmen Iohannis a votat, la Sibiu, "pentru un viitor mai bun"

11 Dec 2016   •   12:40
Carmen Iohannis a votat, la Sibiu, "pentru un viitor mai bun"

Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, a declarat duminică, la ieşirea de la Secţia de votare 68 din municipiul Sibiu, că a votat 'pentru un viitor mai bun'.

'Am votat pentru o Românie mai bună, pentru un viitor mai bun, pentru o Românie de care să ne bucurăm şi în care să ne găsim bucuria', a spus soţia preşedintelui României.

Întrebată dacă speră la o prezenţă bună la urne, Carmen Iohannis a spus că speră "din tot sufletul ca toată lumea să vină la vot". "Mai ales pe tineri ne bazăm, ei sunt viitorul nostru", a spus soţia preşedintelui, ea explicând că nu a putut vota la Bucureşti, împreună cu şeful statului, pentru că ea are actul de identitate cu domiciliul în Sibiu.

Potrivit lui Carmen Iohannis, preşedintele Klaus Iohannis 's-ar putea să vină astăzi la Sibiu'.

Carmen Iohannis a votat duminică, la Secţia 68 din municipiul Sibiu, după ce a fost la slujba de la biserică. Preşedintele Iohannis a votat duminică dimineaţa, la ora 9,00, la Bucureşti, la secţia de votare de la Liceul "Jean Monnet".

Sursa:  AGERPRES

×
Subiecte în articol: carmen iohannis viitor sibiu