Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, este mulţumită de realizările din 2010 pe care le-a avut ministerul pe care îl conduce, chiar dacă unele proiecte nu s-au derulat în ritmul pe care şi l-a propus, dând exemplu numărul mic de locuinţe ANL construite. Udrea susţine că din cauza bugetului redus instituţia nu a reuşit anul trecut să atingă toate ţintele propuse iniţial. Bugetul pe 2010 a fost de 2,2 miliarde de lei, adică cu 41% mai mic faţă de bugetele însumate ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei şi Ministerului Turismului în 2009, respectiv 3,03 miliarde de lei. Mai mult, bugetul pentru anul acesta este cu circa 1% mai mic faţă de cel din 2010.
„Cu bani mai puţini a trebuit să continuăm programele a două ministere, să plătim datoriile acumulate în anii anteriori, să finalizăm proiecte aflate în implementare şi să începem altele noi. Ne-am propus ca în trei ani să realizăm 100.000 de locuinţe prin ANL, însă am realizat doar 1.700. Anul trecut am reabilitat doar 341 de kilometri de drumuri din 4.000 de kilometri cât sunt în lucru. În 2010, ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a avut un buget mai mic cu 41% faţă de cel din 2009”, a declarat Elena Udrea, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, unde a fost prezentată o broşură cu realizările ministerului, finanţată din „bani proprii”. „Am publicat o broşură cu realizările Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului din 2010, în 400 de exemplare. Broşura a fost realizată din banii mei, bani proprii”, a explicat ministrul.
Udrea şi-a propus să vândă în 2010 şi 2011 circa 20.000 de locuinţe din cele realizate prin intermediul ANL, dar nici această ţintă nu a fost atinsă. Mai puţin de 100 de apartamente au fost cumpărate iar cei care le ocupă preferă statutul de chiriaş celui de proprietar datorită chiriilor modice pe care le plătesc. Recent, Udrea anunţase că va creşte chiriile din locuinţele ANL, tocmai pentru a stimula vânzarea acestora.
La capitolul nerealizări din 2010 se încadrează şi propiectul iniţiat de MDRT cu privire la livrarea a 25.000 de case pentru specialişti, în mediul rural. „În 2010 nu a avut finanţare. În acest an probabil vom reuşi să construim 100 de case pentru specialişti cu bugetul pe care îl avem alocat”, a spus ministrul Udrea.
Bani pentru săli de sport şi polivalente
Cu bugetul primit anul acesta, Udrea vrea să continue programul de construcţie de Săli Polivalente şi săli de sport, pe cel de reabilitare a aşezămintelor culturale şi a sălilor de sport, precum şi pe programele de dezvoltare de noi staţiuni de schi sau staţiuni balneoclimaterice. Un alt program ce va continua în 2011 este cel cu privire la reabilitarea termică a locuinţelor. „În programul privind reabilitarea termică a locuinţelor am intrat în anul 2010 cu datorii de 220 milioane lei. În aceste condiţii, am finalizat, în 2010, un număr de 29.000 de apartamente şi am demarat lucrări la alte 25.000 de apartamente”, a afirmat Udrea.
De asemenea, va începe şi proiecte noi, cum ar fi construcţia de locuinţe pentru specialişti în mediul rural, realizarea a 400 de creşe şi demararea proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, cu o valoare de 4,4 miliarde de euro.
Prin acest program vor fi reabilitaţi circa 10.000 de kilometri de drumuri comunale şi judeţene, vor fi realizate lucrări de racordare la reţeaua de apă şi canal în 860 de localităţi etc. Lucrările vor fi începute anul acesta, iar plata se va face începând cu 2013.