x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cât mai contează astăzi deciziile CCR?

Cât mai contează astăzi deciziile CCR?

de Marius Gîrlașiu    |    09 Mai 2016   •   13:42
Cât mai contează astăzi deciziile CCR?
Sursa foto: MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

Celebra ordonanţă a traseiştilor, ordonanţa privind inter­ceptările realizate de procurori în timpul urmăririi penale şi cele 40 de excepţii de neconstituţionalitate privind Codurile Penale admise de Curtea Constituţională sunt cele mai eloc­vente cazuri în care deciziile CCR au fost ignorate de Parla­ment. „Sunt peste 14 mii de legi necorelate cu deciziile Curţii”, a dezvăluit preşedintele CCR. Specialiştii în drept constituţional îl contrazic însă pe Augustin Zegrean.

„Să luăm o bâtă să îi batem cu bâta. Altfel ce putem face? În principal este vorba despre Ordonanţa 55. Am spus faceţi ceva. Nu au făcut nimic până în ziua de as- tăzi”, a acuzat recent preşedintele CCR, Augus-tin Zegrean. Întrebat ce ar trebui făcut cu legile care au fost declarate neconstituţionale de Curte, Zegrean a dezvăluit că în acest moment sunt peste 14 mii de legi în vigoare care nu au fost puse în acord cu deciziile CCR. „Noianul acesta de legi, peste 14.000 de legi în vigoare, greu să mai fie corelate. Ar trebui să o luăm de la capăt. Să le ştergem să facem altele”, a explicat acesta.

Celebra Ordonanţă 55/2014, aşa-zisa ordonanţă a traseiştilor, a fost emisă înaintea alegerilor prezidenţiale din 2014 şi prevedea că aleşii locali pot migra timp de 45 de zile de la un partid la altul fără să-şi piardă mandatele. Potrivit unui raport Expert Forum, peste 5.000 de aleşi locali, dintre care 552 de primari, şi-au trădat atunci partidele, 79% dintre edili alegând să treacă în barca PSD. Ulte­rior, ordonanţa a fost declarată neconstituţională, însă ea se află şi acum în sertarele Senatului, forul decizional în acest caz. În februarie 2015, deputaţii au respins „Ordonanţa Dragnea”, însă au adoptat un amendament prin care aleşii traseişti nu-şi vor pierde mandatele. Parla­mentul nu a reuşit nici până azi, cu mai puţin de o lună înainte de alegerile locale din iunie, să tranşeze definitiv soarta OUG 55. Şi nu este singurul caz în care legislativul pare să ignore deciziile CCR.

 

„Parlamentul decide!”

Acelaşi scenariu este valabil şi în cazul excep­ţiilor de necon­stituţionalitate privind Codurile Penale admise de Curtea Consti­tuţională. Din februarie 2014 până azi, Curtea a admis aproape 40 de excepţii care vizează Codul Penal şi cel de Procedură Penală. La începutul anului, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a cerut printr-o scrisoare deschisă reluarea dezbaterilor privind Codurile după ce România a fost criticată din acest motiv în ultimul raport MCV. Săptămâna trecută, şedinţa de plen a Sena­tului a fost suspendată din lipsă de cvorum, deşi pe ordinea de zi s e afla ordonanţa de urgenţă privind interceptă­rile, respinsă de Comisia juri­dică. Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a venit degeaba pentru a susţine punctul de vedere al Guvernului. Contactat de Jurnalul Naţional, fostul Avocat al Poportului, Gheorghe Iancu, îl contrazice însă pe Augustin Zegrean. „Parlamentul e suveran şi are autonomie de pe vremea monarhilor. Astea sunt nişte presiuni inutile, însă Parla­mentul are autonomie şi el decide cum vrea. Nici măcar nu este aşa. Articolul 147 din Constituţie spune că legile şi ordonanţele declarate neconsti­tuţionale îşi încetează efectele şi se suspendă la 45 de zile după decizia Curţii”, a explicat profesorul de drept constituţi­onal situaţia deciziilor CCR ignorate de Parlament.

 

Noianul acesta de legi, peste 14.000 de legi în vigoare, greu să mai fie corelate. Ar trebui să o luăm de la capăt. Să le ştergem să facem altele. Augustin Zegrean, preşedinte CCR

 

Mandatul preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, expiră în iulie. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să numească un înlocuitor.

 

A greșit Zegrean?

Potrivit articolului 147, alin. 1 din Constituţia României, referitor la Deciziile Curţii Constituţionale, „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii dacă, în acest interval, Parla­mentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord preve­derile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispo­ziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept” .

×