x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Adrian Nastase despre DEMISIA lui Valeriu Zgonea

Ce spune Adrian Nastase despre DEMISIA lui Valeriu Zgonea

15 Mai 2016   •   18:50
Ce spune Adrian Nastase despre DEMISIA lui Valeriu Zgonea

Fostul premier Adrian Năstase crede că demisia lui Valeriu Zgonea de la şefia Camerei Deputaţilor ar trebui să fie o chestiune de demnitate, nu de regulament.

"Renuntarea la functia de presedinte al Camerei Deputatilor ar trebui să fie pentru Valeriu Zgonea o chestiune de demnitate si nu de regulament. Retragerea sprijinului politic din partea colegilor implică o astfel de decizie. Chiar dacă ar exista si argumente contrare. Dar „valorile si principiile ” proprii, despre care vorbea Zgonea, trebuie examinate intr-un context mai larg, al bătăliei politice, al unei condamnări legate de campania politică a intregului partid – din care făcea parte si Zgonea, ceea ce l-a transformat si pe el in „complice”, chiar dacă a „plătit” doar Dragnea. Fariseismul in numele „valorilor si principiilor” functionează doar pentru marile puteri.

Interventia ambasadorului american in sustinerea sa (intâlnirea ce a avut loc după anuntarea retragerii sprijinului politic, mesajul transmis, conferinta de presă – neobisnuită pentru acest tip de intâlnire) reprezintă un amestec brutal in viata politică românească. Ea aduce aminte de felul in care a actionat, intr-o anumită perioadă, Andrei Vâshinschi in relatia cu autoritătile românesti. Iar lui Vali Zgonea nu-i face niciun bine. Acesta tip de sustinere il va indepărta si mai mult de colegii sai  si-l va ostraciza. După un timp, va intelege si el că americanii, in politica externă, nu au „fosti” prieteni ci doar persoane care le pot promova interesele la un moment dat. Traian Băsescu este un bun exemplu" scrie Adrian Năstase pe blog-ul său.

×