x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Barna, despre o eventuală demisie: Nu sunt un lider care la prima dificultate să abandoneze

Ce spune Barna, despre o eventuală demisie: Nu sunt un lider care la prima dificultate să abandoneze

11 Noi 2019   •   13:38
 Ce spune Barna, despre o eventuală demisie: Nu sunt un lider care la prima dificultate să abandoneze

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat luni că nu va demisiona din fruntea partidului după ce s-a clasat pe locul al treilea în primul tur al alegerilor prezidenţiale, pentru că "nu abandonează" la prima dificultate.

Întrebat despre o eventuală demisie, Barna spus: "Nu. În acest moment, categoric nu. Am spus că îmi asum întreaga responsabilitate pentru rezultat, dar în egală măsură nu sunt un lider care la prima dificultate să plece şi să abandoneze pentru că un rezultat sau obiectiv nu a fost atins. Voi avea în această seară o discuţie cu colegii din conducerea partidului şi vom stabili strategia şi paşii pentru perioada următoare".

Preşedintele Klaus Iohannis conduce în primul tur al alegerilor prezidenţiale cu 36,91% din voturi, fiind urmat de candidatul PSD Viorica Dăncilă - 23,45% şi de candidatul Alianţei USR PLUS Dan Barna - 14,19%, după numărarea voturilor din 18.781 de secţii de votare, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preoţescu.

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Dan Barna