x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Dan Barna despre sesizarea făcută de Guvern la CCR în privinţa conflictui juridic cu şeful statului

Ce spune Dan Barna despre sesizarea făcută de Guvern la CCR în privinţa conflictui juridic cu şeful statului

05 Sep 2019   •   14:52
Ce spune Dan Barna despre sesizarea făcută de Guvern la CCR în privinţa conflictui juridic cu şeful statului

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat joi, la Bistriţa, că, în opinia sa, decizia Guvernului de a sesiza Curtea Constituţională pentru a reclama existenţa unui conflict juridic cu şeful statului reprezintă „o încercare disperată de a refuza confruntarea cu Parlamentul şi cu realitatea electorală a acestui moment”.

„Mesajul preşedintelui este mesajul cumva consecvent cu poziţia pe care o are şi USR şi pe care am avut-o tot timpul: este nevoie de alegeri anticipate, aceasta este poziţia pe care i-am transmis-o preşedintelui de câte ori am avut ocazia să stăm de vorbă. În momentul de faţă, acest guvern nu mai are legitimitate şi orice tertip, această sesizare la Curtea Constituţională, de încercare de a mai prelungi nişte termene, sunt pur şi simplu încercări disperate de a refuza confruntarea cu Parlamentul, care este confruntarea realităţii, confruntarea cu realitatea electorală a acestui moment şi cu realitatea lipsei de majoritate pe care o are PSD în Camera Deputaţilor”, a afirmat Barna.

Liderul USR s-a arătat optimist în privinţa şanselor de a trece moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă şi a solicitat şi celorlalte partide din opoziţie să semneze pentru această moţiune.

Antena3

×
Subiecte în articol: Dan Barna