x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Traian Băsescu despre deszăpezirea din Capitală: Năucii ăştia de la Primărie aruncă cu sare, iar la vară vor fi gropi

Ce spune Traian Băsescu despre deszăpezirea din Capitală: Năucii ăştia de la Primărie aruncă cu sare, iar la vară vor fi gropi

17 Ian 2016   •   15:38
Ce spune Traian Băsescu despre deszăpezirea din Capitală: Năucii ăştia de la Primărie aruncă cu sare, iar la vară vor fi gropi
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Traian Băsescu a explicat la România TV procesul deszăpezirilor. Fostul preşedinte a povestit că dorinţele românilor de a avea şosele impecabile pe timp de iarnă sunt greu de realizat pentru că plugurile "nu se pot târâi pe asfalt". Şi cum "Iarna nu-i ca vara", fostul preşedinte susţine că bucureştenii ar trebui să se aştepte la câţiva centimetri de zăpadă pe carosabil.

Traian Băsescu: "Iarna nu-i ca vara. Oamenii vor să vadă bulevardele, drumurile naţionale, negre când ninge. Nu se poate. Plugul nu poate să se târâie pe asflat. Trebuie să aibă 1-2 cm zăpadă. Dacă ninge în Bucureşti, trebuie să ne aşteptăm la 2 cm de zăpadă. Dacă Primăria nu aruncă în exces cu sare, până sare şi asfaltul.
Năucii ăştia de la Primărie aruncă cu sare şi la vară vor fi gropi. Le e frică de celebra "iar ne-a prins iarna nepregătiţi". În ultima iarnă din mandat le-am interzis să mai dea cu sare. E extrem de scump, nu să deszăpezeşti cu sare, ci ce e la primăvară.
La zăpada trecută, toată presa se văicărea cum e blocat Bucureştiul. Bucureştiul e blocat şi pe uscat".

 

×
Subiecte în articol: traian basescu