Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că ședința de învestire a Guvernului Cîțu va avea loc săptămâna viitoare, dar că data exactă va fi stabilită luni, în Birourile Peramente Reunite.
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, susține că ședința de învestire a Guvernului Cîțu va avea loc în termenul prevăzut de lege.
„Luni, în Birourile Permanente Reunite, vom lua această decizie. Categoric, şedinţa va avea loc în termenul de 15 zile stabilit de lege, iar ultima zi din cele 15 ar fi vineri”, a spus Marcel Ciolacu, la DC News.
Acesta a precizat că că PSD se va prezenta la ședință și va vota împotriva Guvernului.
„PSD a luat decizia de a se prezenta la acest vot, deşi noi suntem o minoritate. Data trecută nu am fost, aşteptând decizia CCR, decizie care a spus că domnul Orban nu mai putea fi desemnat. Deci am fost îndreptăţiţi. Dar, când va fi votul, noi vom fi în sală şi vom vota împotriva Guvernului Cîţu”, a mai spus Ciolacu.