x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu, despre candidatura la prezidențiale: E o competiție, momentan, de scris cărți. Nu particip

Ciolacu, despre candidatura la prezidențiale: E o competiție, momentan, de scris cărți. Nu particip

de Redacția Jurnalul    |    27 Mai 2024   •   18:15
Ciolacu, despre candidatura la prezidențiale: E o competiție, momentan, de scris cărți. Nu particip

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că o decizie cu privire la candidatura la alegerile prezidențiale va fi luată după 10 iunie: „Până atunci, avem o competiție, momentan, de scris cărți. Nu particip la ea”.

„După data de 10 o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura. Până atunci, avem o competiție, momentan, de scris cărți. Nu particip la ea”, spune Marcel Ciolacu.

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, anunța, săptămâna trecută, pe site-ul său personal, că în iunie își lansează cartea „Un ostaș în slujba țării”, care va apărea în luna iunie 2024, iar toate încasările vor fi donate către inițiative caritabile.

Și președintele Klaus Iohannis a lansat, în 2014, volumul autobiografic „Pas cu pas”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ciolacu candidatura prezidenţiale