x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: Vrem să oferim produselor românești șanse egale pe piață cu produsele de import

Ciolacu: Vrem să oferim produselor românești șanse egale pe piață cu produsele de import

de Redacția Jurnalul    |    19 Mar 2024   •   16:30
Ciolacu: Vrem să oferim produselor românești șanse egale pe piață cu produsele de import
Sursa foto: Hepta

Autoritățile vor să ofere produselor românești șanse egale pe piață cu produsele de import și chiar să încurajeze vânzarea lor și în alte țări, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu după o întâlnire cu reprezentanți ai producătorilor și retailerilor autohtoni.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat, marți, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai lanțurilor de magazine autohtone și ai distribuției din comerțul cu bunuri alimentare despre soluțiile prin care Guvernul poate sprijini deopotrivă producătorii, distribuitorii și retalierii români, informeaz\ă Guvernul.

„Mi-am dorit să am această discuție, pentru a vedea ce poate face statul român pentru producătorii autohtoni, dintre care mulți au și propriul flux de desfacere, având în vedere anumite probleme pe care ni le semnalează. Vrem să le oferim produselor românești șanse egale pe piață cu produsele de import și chiar să încurajăm comercializarea lor și în alte țări”, a declarat prim-ministrul.

La întâlnire au participat, de asemenea, vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, și ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu.

Ciolacu a apreciat drept „foarte utilă” discuția pe temele abordate de către cei direct implicați în producția și distribuția produselor alimentare autohtone.

Printre acestea s-au numărat impactul unor măsuri precum impozitul de 1% pe cifra de afaceri sau plafonarea adaosurilor comerciale la unele categorii de produse, debirocratizarea interacțiunii cu instituțiile statului, implementarea sistemului de Garanție-Returnare RetuRO, accesarea de fonduri europene pentru comerț și distribuție, precum și reglementările aplicabile în domeniul forței de muncă.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ciolacu produse romanesti