x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cioloş: Nu putea fi aleasă o zi mai bună pentru referendum, decât ziua votului pentru Europa

Cioloş: Nu putea fi aleasă o zi mai bună pentru referendum, decât ziua votului pentru Europa

10 Mai 2019   •   16:15
Cioloş: Nu putea fi aleasă o zi mai bună pentru referendum, decât ziua votului pentru Europa

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că referendumul şi alegerile europarlamentare sunt "legate", în condiţiile în care respectarea principiilor statului de drept este o valoare europeană.

"Chemăm pe cei care vor veni să voteze pentru alegerile europarlamentare să voteze da şi la referendum, pentru că cele două lucruri sunt legate. Programul nostru electoral pentru europarlamentare e legat în primul rând de respectarea valorilor şi principiilor statului de drept, al bunei funcţionări a Justiţiei. Sunt valori europene aceste valori şi nu putea fi aleasă o zi mai bună pentru acest referendum pe Justiţie decât ziua în care votăm şi pentru Europa. De asta considerăm să avem încredere că acest referendum va fi validat şi că opţiunile românilor vor fi clare că vrem un stat de drept şi o Justiţie independentă", a afirmat Cioloş.

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, împreună cu alţi lideri ai partidului au fost prezenţi, vineri, în judeţul Dâmboviţa, s-au întâlnit cu membri şi simpatizanţi în Găeşti, Târgovişte, Moreni şi au susţinut o conferinţă de presă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: dacian ciolos