x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cioloş: Pentru mine patriotismul şi ţara sunt prea profunde pentru a veni cu ele în piaţa publică

Cioloş: Pentru mine patriotismul şi ţara sunt prea profunde pentru a veni cu ele în piaţa publică

19 Sep 2016   •   21:29
Cioloş: Pentru mine patriotismul şi ţara sunt prea profunde pentru a veni cu ele în piaţa publică

Patriotismul şi ţara sunt lucruri prea profunde pentru a veni cu ele în piaţa publică pentru câştigarea de voturi, a afirmat luni premierul Dacian Cioloş, la finalul dezbaterilor din plenul Camerelor reunite ale Parlamentului. 

"S-au folosit aici cuvinte mari, inclusiv legate de patriotism, apropo de acest Guvern tehnocrat, care e vândut străinătăţii, care lucrează împotriva României, care nu dă socoteală în faţa Parlamentului. Sunt prezent în faţa Parlamentului să dau socoteală, la câteva zile după ce mi s-a solicitat aceasta. (...) Niciodată nu am refuzat o solicitare de a veni în faţa dvs să vă spun ceea ce am făcut. (...) Pentru mine patriotismul nu înseamnă discursuri sforăitoare şi nu înseamnă în primul rând declaraţii. Pentru mine, om care sunt crescut la ţară, patriotismul înseamnă în primul rând bun simţ, înseamnă a nu minţi, înseamnă a-ţi ţine cuvântul şi înseamnă să îţi asumi ceea ce ştii să faci şi nu mai mult. Nu să faci promisiuni, ci să fii lăsat să fii judecat după fapte. Pentru mine asta înseamnă patriotismul şi nu am nevoie de lecţii legat de patriotism. Nici eu nu dau lecţii altora legat de acest lucru. Pentru mine patriotismul şi ţara sunt lucruri mult prea profunde pentru a veni cu ele să le spun în piaţa publică pentru a câştiga nişte voturi. Nu asta mă interesează. Mă interesează să pot să privesc în ochi, cu fruntea sus, orice român pentru perioada pe care mi-am asumat-o la guvernare, împreună cu ceilalţi", a subliniat şeful Guvernului. 

În ceea ce priveşte proiectele pentru fondurile Junker, Cioloş a susţinut că Executivul Ponta a primit o listă cu 200 de proiecte din care niciunul nu a fost aprobat, pentru că "niciunul nu a fost bine pregătit". 

Luni, preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, i-a cerut prim-ministrului Dacian Cioloş să stopeze "orice măsură antinaţională" până la alegerile parlamentare. 

"Până în decembrie când guvernarea ţării va intra pe mâini legitime, prin alegeri, vă cer domnule prim-ministru să stopaţi orice intenţie, orice măsură antinaţională pe care vreun membru al guvernului dumneavoastră ar avea de gând să o ia. (...) Cred că putem să îi asigurăm pe români că orice măsură antinaţională, orice creştere de taxe, orice tăiere de venituri va fi reparată şi stopată de noi imediat după ce vom veni la guvernare", a afirmat Dragnea, în plenul Parlamentului. 

Liderul social-democraţilor a susţinut că Cioloş a încurcat cifrele economiei. "Vă prezint în mod real care sunt adevăratele cifre ale dumneavoastră: cifra zero, de două ori. Zero este procentul fondurilor europene absorbite de guvernul dumneavoastră în exerciţiul 2014 - 2020, banii europeni intraţi în aceşti ani în România sunt datorită proiectelor noastre. (...) A doua cifră zero este zero companii româneşti care au primit ajutor de stat, în schimb au primit şase companii străine", a adăugat liderul PSD. www.agerpres.ro

×