x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cîțu, despre vaccinarea la țară: Este nevoie de primar, de preot, de educator

Cîțu, despre vaccinarea la țară: Este nevoie de primar, de preot, de educator

19 Apr 2021   •   22:11
Cîțu, despre vaccinarea la țară: Este nevoie de primar, de preot, de educator
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Florin Cîțu a spus că pentru a-i convinge pe oamenii din mediul rural să se vaccineze este nevoie de mobilizarea primarilor, a preoților, a educatorilor și a medicilor. Vaccinarea este singura soluție ca să revenim la viața normală, a precizat prim-ministrul. Premierul Cîțu le-a cerut românilor să participe la campania de vaccinare.

„Am pus toate capacitățile la dispoziție, până acum nu aveam vaccin, am înțeles, acum avem, trebuie să vrem să ne vaccinăm. Este singura soluție ca să revenim la viața normală. E bizar să-i ceri Guvernului să aibă o campanie de vaccinare de succes fără să ne implicăm, trebuie să ne implicăm cu toții”, a spus Cîțu, luni seara, la Digi 24.

Premierul a fost întrebat dacă i se pare suspect faptul că România a ajuns la o capacitate de vaccinare zilnică de 115.000 de persoane, dar nu vaccinează mai mult de 80.000 de persoane. „Mi se pare puțin. O să am o discuție cu cei care administrează platforma de vaccinare”, a răspuns prim-ministrul.

În ceea ce privește campania de vaccinare în mediul rural, Florin Cîțu a dezvăluit faptul că a vorbit cu primarii liberali și că are nevoie de ajutorul preoților, al educatorilor și al medicilor.

„Am vorbit cu primarii PNL și cu președinții de CJ, cu tineretul liberal. E nevoie de primar și de preot în zonele rurale. Poate doctorul și educatorul, în funcție de comunitate. Și biserica ajută campania, eu așa știu. Voi avea o discuție cu cultele religioase”, a precizat Cîțu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu