„Este o decizie pe care o vom discuta în partid și în coaliție. Nu vom lua niciodată decizii decât asumate, nu pe surse. Iar decizia va fi în așa fel încât să fie bine pentru cetățenii României și pentru democrație”, spune Nicolae Ciucă.
Liderul PNL spune că o decizie încă nu este luată și că o analiză va fi făcută miercuri, de Biroul Politic Național și de grupurile parlamentare.
„Este o problemă care trebuie analizată la nivelul nostru, al liderilor politici, pentru că acest flagel al extremismului și al suveranismului trebuie să fie combătut. Într-o societate democratică, cu cât prezența la vot e mai mare, cu atât validarea voinței poporului este mai clară, de aceea este important să facem în așa fel încât deciziile pe care le luăm să fie în beneficiul democrației și al cetățenilor. După ce analizăm toate aceste ipoteze în partid și în coaliție vom comunica”, încheie Ciucă.
Potrivit unor surse politice, liderii coaliției de guvernare susțin comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale.
(sursa: Mediafax)