x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Clotilde Armand acuză: „Construcția unui bazin olimpic, stopată de oamenii lui Ciolacu și Ciucă!”

Clotilde Armand acuză: „Construcția unui bazin olimpic, stopată de oamenii lui Ciolacu și Ciucă!”

de Redacția Jurnalul    |    01 Aug 2024   •   14:15
Clotilde Armand acuză: „Construcția unui bazin olimpic, stopată de oamenii lui Ciolacu și Ciucă!”

PSD și PNL au blocat constant construcția unui bazin olimpic acoperit, „un loc unde sportivii de performanță se puteau antrena în condiții ultramoderne”, afirmă primarul Sectorului 1: „Au trecut la următorul nivel al josniciei, i-au amenințat pe funcționarii publici cu dosare penale”.

„Atunci când îi mai auziți pe covrigarul Ciolacu și plagiatorul Ciucă cum laudă performanța lui David Popovici să-i arătați imaginea asta. Construcția acestui bazin olimpic acoperit a fost stopată timp de patru ani de oamenii lui Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Este vorba de o investiție pe care voiam să o realizăm în apropierea Bulevardului Poligrafiei și care era așteptată de toți pasionații de înot din Sectorul 1. Un loc unde sportivii de performanță se puteau antrena în condiții ultramoderne”, scrie pe Facebook Clotilde Armand.

Ea afirmă că PSD și PNL au blocat constant această investiție, încă din fazele incipiente ale proiectului, iar în 2024, „în disperare electorală, au tăiat total fondurile alocate”.

„Consilierii PSD și PNL au trecut la următorul nivel al josniciei, i-au amenințat pe funcționarii publici din Primăria Sectorului 1 cu dosare penale dacă vor continua lucrările la acest bazin olimpic și au trimis controale zilnice pe șantier: Poliție, Garda de Mediu și Inspectoratul de Stat în Construcție”, încheie Armand.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Clotilde Armand Bazin olimpic