x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Condiţie PSD pentru alianţa cu ACD: Sigla să conţină cei trei trandafiri

Condiţie PSD pentru alianţa cu ACD: Sigla să conţină cei trei trandafiri

20 Ian 2011   •   10:01
Condiţie PSD pentru alianţa cu ACD: Sigla să conţină cei trei trandafiri

Prezenţa celor trei trandafiri specifici ai PSD pe sigla eventualei alianţe cu ACD este o condiţie obligatorie din punctul de vedere al social-democraţilor.

Discuţiile de miercuri dintre membrii BPN ai PSD au dus la concluzia că alianţa cu ACD, atât la alegerile locale, cât şi la parlamentare, este necesară, în ciuda unor probleme pe plan local.

Surse din PSD au declarat că deşi la nivel de principiu toţi membrii BPN sunt acord cu alianţa cu ACD, la nivelul câtorva judeţe, printre care Vâlcea şi Botoşani, există încă probleme cauzate de alianţele locale dintre PNL şi PDL.

Aceleaşi surse au arătat că, pe lângă stabilirea proporţiei pe liste în funcţie de actualele poziţii în consiliile judeţene şi locale şi viitoarele sondaje, o condiţie acceptată de toţi membrii BPN pentru realizarea alianţei cu ACD este conservarea siglei tradiţionale a social-democraţilor.

Astfel, potrivit unor surse din PSD, citate de Mediafax, conducerea PSD a stabilit că, oricare ar fi denumirea şi sigla alianţei PSD-ACD, cei trei trandafiri care figurează pe lista PSD nu trebuie să lipsească.

Pe de altă parte, membrii BPN au căzut de acord şi asupra altor principii, agreate în prealabil şi la nivelul negocierilor dintre liderii PSD şi PNL, cum este stipularea în pactul politic a interdicţiei colaborării cu PDL, precum şi includerea unei prevederi conform căreia orice membru PSD sau PNL care refuză aplicarea alianţei este exclus din partid.

×