x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Congresul PUSL inițiază Alianța Binelui Comun și stabilește noua conducere a partidului

Congresul PUSL inițiază Alianța Binelui Comun și stabilește noua conducere a partidului

de Redacția Jurnalul    |    06 Feb 2026   •   15:54
Congresul PUSL inițiază Alianța Binelui Comun și stabilește noua conducere a partidului
Sursa foto: PUSL/Alianța Binelui Comun își asumă obiective ferme: susținerea clasei de mijloc, apărarea identității naționale și promovarea intereselor României într-un cadru european și euroatlantic asumat, fără populism și fără demagogie

În cadrul Congresului Național desfășurat vineri, 6 februarie, la Ploiești, Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) a inițiat Alianța Binelui Comun, o amplă mișcare națională menită să reunească forțele active ale societății românești pentru apărarea intereselor cetățenilor și stoparea abuzurilor de putere.

Sute de delegați din întreaga țară au participat la lucrările congresului, unde au fost votate noile structuri de conducere ale partidului. Prin votul majoritar al delegaților, Codruț Sereș a fost ales secretar general al PUSL, Grațiela Gavrilescu a fost desemnată președinte al Biroului Executiv, Maria Grapini a fost aleasă președinte al Biroului Permanent Național, Lorena Iordache a devenit președinte al Forumului Umanist, iar Lavinia Șandru a fost aleasă președinte al Biroului Central pentru Strategie și Comunicare.

Noua formulă de conducere confirmă caracterul colegial al PUSL, partid care reunește europarlamentari, parlamentari și foști miniștri, iar deciziile sunt luate prin consens.

Totodată, congresul a adoptat în unanimitate rezoluția de constituire a Alianței Binelui Comun, o platformă deschisă ce aduce împreună cetățeni activi, profesioniști, organizații civice, sindicate, patronate și personalități din domenii-cheie precum educația, sănătatea, cultura și economia.

Alianța Binelui Comun își asumă obiective ferme: susținerea clasei de mijloc, apărarea identității naționale și promovarea intereselor României într-un cadru european și euroatlantic asumat, fără populism și fără demagogie.

Prin aceste decizii, PUSL își reafirmă angajamentul pentru coeziune socială, soluții economice reale și combaterea abuzurilor, sub semnul Demnității, Onoarei și Curajului.

×
Parteneri