x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Consilierul penal apreciat în guvernul Boc

Consilierul penal apreciat în guvernul Boc

de Iulia Barbu    |    28 Apr 2010   •   00:00
Consilierul penal apreciat în guvernul Boc

Jurnalul Naţional a arătat în articolul "Consilier penal pentru Guvernul lui Boc" modul în care Mihai Presacariu a ajuns consilier în Secretariatul General al Guvernului (SGG), în ciuda faptului că DNA-ul a primit chiar de la Corpul de Control al primului-ministru sarcina de a verifica activitatea acestuia din perioada în care a fost preşedintele Consiliului de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).



Modalitatea în care SGG a decis să trateze problema consilierului luat sub aripă este halucinantă! Potrivit secretariatului, Presacariu nu are nici o adresă la DNA! Mai mult, potrivit SGG notele la care Jurnalul Naţional face referire nu există, deşi documentele aflate în posesia noastră au antetul Guvernului! În România tinerilor care cu zeci de diplome ajung să facă taximetrie, Guvernul alege să apere un om care, deşi are în urmă afaceri bizare, a fost ales să consilieze una dintre cele mai înalte instituţii ale statului!

Pentru această Românie, Jurnalul Naţional a ales să răspundă dreptului la replică trimis de SGG în apărarea lui Presacariu, angajat în Guvern "din necesitatea de a îmbunătăţi activitatea SGG", aşa cum se arată în comunicat!

"Informaţia privind «angajarea unui consilier penal» la SGG este eronată şi nu corespunde realităţii. SGG nu a fost înştiinţat despre un dosar la DNA în care domnul Mihai Prisacariu să fie învinuit/inculpat", se arată în adresa trimisă redacţiei noastre. Domnilor consilieri, din păcate, SGG nu trebuia înştiinţat de DNA, secretariatul trebuia înştiinţat chiar de Corpul de Control al premierului! Acesta a fost cel care a transmis "cazul" Presacariu către DNA! Nu ştim cum obişnuiesc să comunice departamentele din Guvernul României, dar chiar şeful corpului de control al ministrului a semnat adresa 254 din 29.03.2010 care menţionează trimiterea petiţiei ajunsă în atenţia serviciului său către DNA!

Menţionăm că actul aflat în posesia Jurnalului Naţional are semnătura Şefului Corpului de Control al primului-ministru, secretarul de stat, Sorin Alăzăroaie. Mai mult, considerăm că modul în care acelaşi domn Sorin Alăzăroaie a ales să răspundă solicitării Jurnalului Naţional este lipsit de deontologie! A scăldat răspunsul între articole de legi! Din fericire, documentul ce îi poartă semnătura adresei înaintate spre DNA este în posesia noastră!

Mai departe, în dreptul la replică se mai precizează: "Articolul citează «o notă» a Corpului de control al primului-ministru care «a ajuns pe masa Guvernului în sedinţa din 5 martie 2010» şi care priveşte activitatea fostului preşedinte al CNSC". Nici un moment în articolul publicat de Jurnalul Naţional nu s-a precizat că nota din 5 martie aparţine Corpului de Control! Aceasta are antetul conducerii CNSC, cea care reclamă abuzurile fostului preşedinte! Şi, mai mult, suntem convinşi că nu ar fi meritat înălţimea unei şedinţe de guvern! SGG continuă: "Această notă nu există în fapt(...)".

Jurnalul Naţional face precizarea că această notă există! Are antetul CNSC, numărul de ieşire din instituţie 4970 şi îi este trimisă primului-ministru spre atentă soluţionare!

Dacă cei care au întocmit pledoaria de apărare a lui Presacariu ar fi găsit nota trimisă premierului de către CNSC, ar fi înţeles că problemele acestuia cu fosta instituţie sunt reprezentate în mare parte de ştergerea documentelor din format electronic! În acest sens ni se pare uşor ridicol modul în care SGG sfătuieşte Jurnalul Naţional să se documenteze. SGG este cel care ar trebui să verifice actele înainte să trimită drepturi la replică ce ne jignesc inteligenţa.

Secretariatul reia bineînţeles şi problema actului normativ privind suplimentarea cu 30 de posturi a CNSC, semnalată tot de Jurnalul Naţional în luna ianuarie a acestui an. Am arătat atunci cum, în plină criză, CNSC, sub conducerea aceluiaşi Presacariu propunea suplimentări bugetare de 30 de milioane de euro pe an! Potrivit SGG, proiectul "nu s-a discutat şi nici adoptat de către Executiv".

Ţinem să precizăm că proiectul de act normativ intrat în posesia Jurnalului Naţional nu a fost discutat, dar a primit pe linie toate avizele şi semnăturile miniştrilor Sebastian Vlădescu, Mihai Şeitan şi Cătălin Predoiu.

5674-119013-sc00025c75.jpg

×
Subiecte în articol: politic