x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Consiliul Concurenţei nu a primit undă verde de la parlamentari să-i premieze pe denunţătorii companiilor

Consiliul Concurenţei nu a primit undă verde de la parlamentari să-i premieze pe denunţătorii companiilor

23 Mar 2016   •   15:52
Consiliul Concurenţei nu a primit undă verde de la parlamentari să-i premieze pe denunţătorii companiilor

Statul nu vrea să-i recompenseze pe cei care denunţă practicile antitrust ale firmelor, propunerea Consiliul Concurenţei de a vira un procent din amendă în conturile celor care dau în vileag diversele înţelegeri anticoncurenţiale nefiind aprobată de Parlament, se arată într-un răspuns transmis de reprezentanţii Concurenţei, la solicitarea News.ro.

Consiliul Concurenţei a lansat, în urmă cu un an, pe site-ul instituţiei, platforma avertizorilor de concurenţă, un program de încurajare a persoanelor fizice care doresc să contacteze şi să informeze autoritatea de concurenţă cu privire la posibile încălcări ale legii concurenţei.

De-atunci, peste 100 de persoane au anunţat înţelegeri privind licitaţii trucate, presupuse carteluri sau acorduri privind preţul produselor vândute în magazine, o parte dintre mesajele primite prin intermediul platformei online fiind în analiza autorităţii de concurenţă, iar altele au fost transmise altor instituţii, potrivit datelor instituţiei.

Angajaţii firmelor care încalcă legea pot denunţa anonim aceste practici pe internet.

Concurenţa propunea, anul trecut, şi ca cei care fac denunţuri să fie recompensaţi financiar.

Singura condiţie, pentru a intra în posesia unei părţi din amenda pe care ar încasa-o o firmă pentru încălcarea legislaţiei antitrust, era ca, în urma anchetei, plângerea să se adeverească.

Actul normativ a fost supus votului în Parlament, sub formă de amendament la Legea Consiliului Concurenţei, dar nu s-a bucurat de prea mare succes din partea autorităţilor.

”Consiliul Concurenţei a propus ca, similar procedurilor din Ungaria, persoanele fizice care aduc dovezi privind încălcarea legii concurenţei să fie recompensate, dar acest amendament nu a fost aprobat de Parlament”, precizează reprezentanţii instituţiei pentru News.ro

Concurenţa a declanşat, anul trecut, 13 investigaţii şi a finalizat 21. Amenzile aplicate în 2015 sunt de aproximativ 53 de milioane de euro.

La sfârşitul lui decembrie 2015, Consiliul Concurenţei avea în derulare 48 de investigaţii de încălcare a legii, cu 14% mai puţine faţă de finalul anului precedent.

Sursa: news.ro

×