x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Coordonator - Geoana, cu ochii pe D.I. Popescu

Coordonator - Geoana, cu ochii pe D.I. Popescu

16 Mai 2005   •   00:00

Organizatia PSD Bucuresti, condusa de Dan Ioan Popescu, il va avea ca "sef" coordonator de la centru pe presedintele partidului, Mircea Geoana.

  • de LAVINIA DIMANCEA
  • Liderii pesedisti, membri ai BPN, si-au impartit ieri organizatiile judetene pe care le vor coordona in urmatorii doi ani, iar Geoana si-a ales filiala bucuresteana, alaturi de organizatiile din Iasi si Timis.

    MISIUNE. Geoana va avea misiunea de a "controla" cea mai mare organizatie din tara a partidului, dar si pe cea condusa de unul dintre cei mai mari rivali ai sai, Dan Ioan Popescu. Ultima zvacnire a lui Popescu impotriva lui Geoana a fost la Consiliul National de acum cateva zile, cand liderul filialei bucurestene vorbea de "prinderea" PSD in jocuri de culise si de reimpartirea puterii in interior, refuzand chiar si mandatul pe care ar fi urmat sa il aiba in BPN, alaturi de noua conducere. Ieri, Geoana a explicat decizia de a coordona filiala bucuresteana prin faptul ca aceasta este cea mai mare din tara si este natural sa existe o relatie directa intre aceasta si presedintele partidului. "Cred ca va fi benefic pentru Organizatia Bucuresti", a mai spus Geoana. Presedintele Adrian Nastase va raspunde, la randul sau, de organizatiile Arges, Dambovita si Giurgiu, iar secretarul general Miron Mitrea de Constanta (condusa de Radu Mazare), Prahova si Teleorman. O misiune foarte grea va avea vicepresedintele Corina Cretu, cunoscuta ca apropiata a lui Ion Iliescu, care va coordona organizatiile Bacau - condusa de Viorel Hrebenciuc - , Vrancea - unde lider este Marian Oprisan - , si Sibiul lui Ioan Cindre.

    ×
    Subiecte în articol: politic geoană