Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat vineri că în România nu au fost semnalate, până în prezent, cazuri de persoane recrutate de organizaţia teroristă Statul Islamic, dar a precizat că este nevoie de vigilenţă.
El a afirmat că în cadrul reuniunii OSCE la care a participat şi care s-a desfăşurat în marja celei de-a 69-a sesiuni a Adunării Generale a ONU a confirmat participarea României în efortul coaliţiei internaţionale coordonată de Statele Unite împotriva Statului Islamic. Corlăţean a arătat că România îşi va defini în perioada următoare contribuţia concretă la această coaliţie, conform procedurilor interne ale ţării.
Potrivit şefului diplomaţiei române, există în cadrul coaliţiei o înţelegere comună că nu toate statele trebuie să participe militar la eforturile de combatere a terorismului.
"Pot fi contribuţii specifice complementare uneia şi alteia, pentru că, de exemplu, este nevoie de o contribuţie în materie de intelligence, în materie de cooperare pentru blocarea la nivel global a recrutării luptătorilor terorişti străini de către aşa-zisul Stat Islamic şi mai ales pentru noi, în Europa, este esenţial să stopăm acest fenomen şi să-i supunem rigorilor legii pe cei care au făcut deplasarea în Irak şi Siria, au intrat în această acţiune teroristă sau, eventual, doresc să se întoarcă înapoi în Europa. Noi, în România, nu avem semnalate până în prezent de către instituţiile de securitate naţională astfel de cazuri, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fim extrem de vigilenţi", a declarat Corlăţean.
Oficialul român a subliniat că trebuie să existe o cooperare pentru stoparea reţelelor de finanţare internaţională a acestei organizaţii teroriste, dar şi un efort comun de ajutor umanitar. În acest sens, el a prezentat situaţia din teritoriile aflate sub controlul Statului Islamic vorbind despre asasinate, decapitări, refugiaţi, persoane maltratate, violuri, violenţe împotriva femeilor.
"Sunt lucruri oribile, sunt crime împotriva umanităţii şi nu există alternativă la o poziţie foarte clară, inclusiv din partea României, de a lupta împreună împotriva acestui fenomen terorist extrem", a adăugat ministrul Afacerilor Externe.
În context, Titus Corlăţean a arătat că a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului de Securitate al ONU convocată de preşedintele SUA, Barack Obama, pe tema luptătorilor terorişti internaţionali şi combaterii acestui fenomen.
"E un lucru deja cunoscut, sunt mii şi mii de luptători terorişti care s-au deplasat din diferite colţuri ale lumii, inclusiv, din păcate, din state europene, spre Irak şi Siria şi au intrat în această organizaţie teroristă barbară, criminală, care este incriminată de comunitatea internaţională inclusiv printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate. (...) Rezoluţia, care a fost adoptată în unanimitate, a fost susţinută de la bun început de către România, care figurează între co-iniţiatori", a spus Titus Corlăţean.
De altfel, el a arătat că prezenţa şi contribuţia României în coaliţia internaţională sunt apreciate de partenerii internaţionali, începând cu Statele Unite.