Ludovic Orban a declarat că se analizează atent posibilitatea ca școlile să fie închise in cauza coronavirusului fiindcă această măsură ar putea ridica alte probleme, scrie Antena 3.
”Trebuie să ne gândim, să analizăm înainte de a închide școlile. O măsură de închidere a școlilor perturbă procesul educațional și lipsește elevii de posibilitatea de a obține toate cunoștințele necesare. Este o măsură care trebuie pregătită, pentru că gândiți-vă, ce vor face copiii care stau acasă? În toate familiile există un bunic sau cineva să-i supravegheze? Există riscul ca un copil să fie mai expus stând acasă în loc să meargă la școală, într-un cadru instituționalizat”, a spus Ludovic Orban.
Decizia legată de închiderea școlilor din România va fi luată de specialiștii Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, care se întrunesc în ședință la ora 16.00.