x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Crin Antonescu: ”Acest vot îi ia dreptul lui Băsescu de a se mai juca cu destinele voastre, ale tuturor”

Crin Antonescu: ”Acest vot îi ia dreptul lui Băsescu de a se mai juca cu destinele voastre, ale tuturor”

09 Dec 2012   •   21:15
Crin Antonescu: ”Acest vot îi ia dreptul lui Băsescu de a se mai juca cu destinele voastre, ale tuturor”
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Crin Antonescu a mulțumit alegătorilor care au înfruntat ploile și ninsoarea, azi, reamintind în discursul de după publicarea rezultatelor sondajelor de la urne că acest vot îi ia dreptul președintelui Băsescu de a se mai juca cu destinele cetățenilor.

Iată mai jos discursul integral al co-președintelui USL:

”Le mulțumesc tuturor cetățenilor care, înfruntând o vreme potrivnică, și-au exercitat dreptul de vot. Au arătat că sunt conștienți de acest lucru major, dreptul de vot liber, care face diferența fundanemtală între viața politică actuală și vremurile de dinainte de 1989.

Le mulțumesc celor care au dat votul USL. Fără dumneavoastră, cei care ne-ați dat votul, USL n-ar fi existat, nu ar fi rezistat. Anul 2012 a fost anul victoriei. Este victoria dumneavoastră, obținută cu încredere, cu tenacitate, cu răbdare.

Nu a fost ușor. Am fost ținta tuturor diversiunilor, calomniilor, intrigilor. Dar ne-am păstrat unitatea pentru că v-am avut pe dumneavoastră în spate. Știm care vă sunt așteptările și aspirațiile.

Votul de azi nu înseamnă doar victoria unei formațiuni politice. Este victoria împotriva regimului Băsescu cu tot ceea ce a însemnat el. Acest vot care nu mai poate fi pus la îndoială ca fiind expresia unei voințe de majoritate absolută a alegătorilor, acest vot îi ia dreptul lui Băsescu de a se mai juca cu destinele voastre, ale tuturor.

Anul 2012 a fost anul victoriei împotriva lui Traian Băsescu și trebuie să fie anul victoriei împotriva sărăciei, a stagnării. Vă mulțumesc tuturor liderilor locali din USL, tuturor candidaților. Împreună pornim la ceea ce este greu, dar ceea ce este destinul nostru. Ieșirea din criză, România puternică!

Aș vrea să mai subliniez încă o ticăloșie a lui Traian Băsescu, încă o ieșire iresponsabilă și dăunătoare la adresa acestei țări. Sâmbătă, când nimeni nu mai făcea campanie, Traian Băsescu a minițit din nou, josnic și ticălos. Îi asigurăm pe toți cetățenii că programul USL înseamă democrație, înseamnă respectarea orientării majore de politică externă a României - apartenența la NATO și la UE. Aceste realizări nu sunt ale lui Traian Băsescu, partidiele noastre, din USL, au avut o contribuție majoră la aceste realizări.

L-am văzut azi și pe Traian Ungureanu făcând apel la doar o parte din cetățenii țării să scape țara de teleormanizare. Teleormănenii sunt români ca și ardelenii. Pentru această uniune a țării s-a vărsat sânge. Apelul la scindarea țării este o iresponsabilitate majoră.

La final îl salut pe actualul și viitorul premier al României, Victor Ponta, căci va fi viitorul premier, fără îndoială”. 

×