Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, atenţionează asupra unui pericol pe care îl implică regionalizarea.
"Cred că vom merge pe structura actualelor opt regiuni. Cei care le vor conduce trebuie să fie reprezentativi, aleşi sau numiţi ca să poată să răspundă responsabilităţilor pe care le au. Dacă ne-am plâns de apariţia, consolidarea baronilor în toate partidele, să nu ne pomenim cu opt preşedinţi de mini-republici. Riscurile unui federalism tacit există. În grija părinţilor regionalizării trebuie să stea şi asta", a declarat, la Realitatea TV, Crin Antonescu.
România urmează să fie împărţită în opt regiuni. Proiectul legii regionalizării va fi discutat de USL şi, apoi, depus la Parlament, pentru a fi adoptat.
Liberalul Sorin Frunzăverde, iniţiatorul proiectului privind împărţirea teritorială a României în opt regiuni, spune că regionalizarea ţării reprezintă un model european.
"Nu facem decât să reproducem un model european. Nu facem decât să reproducem un sistem valabil de la Tamissa şi până la Tisa. Dezvoltăm proiecte de relevanţă europeană (...) Principalul avantaj e că pentru multe proiecte, decizia se ia mult mai aproape de cetăţean, de nevoile şi priorităţile lui", a declarat Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, miercuri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
"Filosofia care stă la baza construcţiei acestor regiuni este aceea care spune că regiunile preiau de la ministere multe atribuţii", a mai spus Sorin Frunzăverde.