x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cristian Dumitrescu preia interimatul la şefia Senatului. Când va fi votat noul preşedinte

Cristian Dumitrescu preia interimatul la şefia Senatului. Când va fi votat noul preşedinte

05 Mar 2014   •   10:38
Cristian Dumitrescu preia interimatul la şefia Senatului. Când va fi votat noul preşedinte

Vicepreşedintele social-democrat Cristian Dumitrescu a fost desemnat, cu majoritate de voturi, preşedinte interimar al Senatului până la momentul alegerii, de către plenul acestei camere, a unui nou preşedinte. Şedinţa Biroului Permanent al Senatului a fost convocată în urma demisiei lui Crin Antonescu de la şefia Camerei Superioare a Parlamentului.

Potrivit unor surse parlamentare, noul preşedinte al Senatului va fi ales, în plen, în şedinţa de luni.

Ieri, în şedinţa în care a fost învestit noul Guvern, Crin Antonescu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, după ce i-a propus premierului Victor Ponta să-şi dea demisia împreună.

Demisia liderului PNL din fruntea Senatului a survenit unei dispute verbale prelungite cu premierul Victor Ponta. Iniţial, Ponta declara că USL încă mai există "sub diverse forme", în opinia sa "cea mai vizibilă" fiind aceea că preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt aleşi de majoritatea USL.

Ca drept la replică, Antonescu i-a cerut premierului să demisioneze amândoi.

"Domnule prim-ministru Victor Ponta, dvs vedeţi în mine în fruntea Senatului semnul că USL mai există. Nu vă spun USL nu mai există. Aveţi curaj ca să ne convingem amândoi să demisionăm acum din funcţiile pe care le-am obţinut ca USL?", a spus Antonescu.

Victor Ponta i-a replicat că nu intenţionează să îşi dea demisia şi a recurs la un citat din Traian Băsescu: "Din punctul meu de vedere avem un preşedinte care a anunţat că în cinci minute îşi dă demisia, e în funcţie. Avem un preşedinte al Senatului care a anunţat că dacă nu trece referendumul îşi dă demisia, e în funcţie. Vreau să citez din domnul Băsescu. A zis: Ce blestem pentru ţara asta: după un preşedinte care a zis că îşi dă demisia şi nu şi-a dat-o să mai vină încă un preşedinte care a zis că îşi dă demisia şi nu şi-o dă. Eu nu zic că îmi dau demisia, să staţi liniştiţi".

Imediat după intervenţia premierului, Antonescu şi-a anunţat demisia şi a fost înlocuit la tribună de senatorul PSD Cristian Dumitrescu.

×