x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Csoma Botond, după depunerea mandatului de către Ciucă: E mai bine decât să fi picat în Parlament

Csoma Botond, după depunerea mandatului de către Ciucă: E mai bine decât să fi picat în Parlament

02 Noi 2021   •   08:40
Csoma Botond, după depunerea mandatului de către Ciucă: E mai bine decât să fi picat în Parlament

Deputatul UDMR Csoma Botond susține că depunerea de către Nicolae Ciucă a mandatului de premier desemnat nu îl surprinde: „E puțin mai bine decât dacă ar fi picat în Parlament, dar tot într-o situație complicată ne aflăm”.

„Nu mă suprinde deloc. Eu le-am spus colegilor liberali că este imposibil să facem majoritate, până la urmă și-au dat seama și ei. E puțin mai bine decât dacă ar fi picat în Parlament, dar tot într-o situație complicată ne aflăm. E mai bine că nu are niciun rost să facem baletul pe care l-a făcut și Cioloș”, a spus Csoma Botond, la Digi24.

Acesta a spus că știa că nu se poate încropi o majoritate în Parlament.

Despre viitoarele negocieri, el spune că pentru UDMR prima opțiune ar rămâne USR.

„Pentru noi important e să avem majoritate, să putem guverna, nu persoana, sigur și persoana premierului e un lucru important, dar mult mai important este să ajungem să avem o majoitate în Parlament. Prima opțiune ar fi să refacem coaliția cu USR, dar faptul că au plecat parlamentari din grupul PNL complică lucrurile. Dacă vor fi excluși din partid va fi foarte greu să facem majoritate cu PNL și USR, dacă acei deputați nu vor contribui și ei la formarea acestei majorități”, a mai spus deputatul UDMR.

Președintele PNL Florin Cîțu a declarat luni seara că Biroul Executiv al partidului i-a propus lui Nicolae Ciucă, premierul desemnat, să își depună mandatul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: niicolae ciuca