Scena politică autohtonă a fost marcată de retragerea din prim planul atenției publice a mai multor lideri marcanți ai partidelor politice. Intrați într-un con de umbră, împinși fie de dosarele penale, fie de ideea reformei și schimbării generațiilor în politică, mulți dintre politicienii de vază ai anilor trecuți își ocupă timpul activități fără nicio legătură cu cea de ales al poporului.
Fostul președinte al Partidului Național Liberal, Crin Antonescu a ales să se retragă definitiv din politică în anul 2014, imediat după eșecul proiectului USL, și, în ciuda speculațiilor, nimic nu l-a făcut să se răzgândească în privința deciziei sale. În prezent, fostul lider al liberalilor duce o viață liniștită la Bruxelles, alături de soția sa, europarlamentarul Adina Vălean. „Nu fac nimic care să fie de interes public și lucrul pe care îl savurez cel mai mult în actuala mea situație e tocmai acesta că pot avea o viață privată. În linii mari preocupările mele sunt legate de citit, de studiat niște lucruri pe care de ani de zile doream să le aprofundez și pe care nu am avut răgazul să le adâncesc”, a declarat Crin Antonescu într-un interviu acordat Jurnalului Național în luna iunie.
„Blonda de la Cotroceni” şi agricultura
Anul 2014 a fostul unul nefast și pentru fostul consilier al președintelui Traian Băsescu, Elena Udrea, căreia Direcția Națională Anticorupție i-a năruit toate ambițiile politice, fiind forțată să plece din fruntea PMP. Cu toate acestea, Udrea a făcut anunțul retragerii definitive din politică după alegerile parlamentare din decembrie 2016. După ce a abandonat politica, fostul ministru al Transporturilor s-a reîntors la avocatură și rămâne preocupată de afaceri în domeniul turismului și agriculturii. În ceea ce privește puținul timpul liber, Elena Udrea îl petrece alături de logodnicul ei cu 12 ani mai tânăr, fostul manechin Adrian Alexandrov.
Un alt fost ministru care s-a retras din slujba cetățenilor și se dedică afacerilor este Ioan Rus. Fostul ministru al Transporturilor și-a dat demisia după ce i-a jignit public pe românii care muncesc în străinătate, iar acum are afaceri importante în domeniile auto, imobiliare și hotelier.
Exclus de pe listele liberalilor la alegerile parlamentare de anul trecut, fostul ministru al Culturii, Puiu Hașotti s-a întors la meseria de bază, cea de profesor universitar de istorie.
Dosarele penale au pus capăt carierei
Anchetele deschise de DNA pe numele mai multor politicieni au însemnat pentru aceștia și sfârșitul carierei politice. Judecat în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, după 26 de ani de carieră, cel dintâi strateg al PSD, Viorel Hrebenciuc a renunțat la politică. Un alt greu care a făcut un pas în spate după acuzațiile procurorilor anticorupție la adresa sa este Generalul Gabriel Oprea, iar odată cu dispariția sa de pe scena politică a dispărut și UNPR, partid care a fuzionat prin absorbție cu partidul lui Traian Băsescu. Problemele pe care le-a avut în justiție l-au forțat și pe fostul lider PDL, Adriean Videanu să se dedice în întregime afacerilor cu marmură pe care le deține.
Decizia instanței de a-l condamna definitiv pe președintele PSD, Liviu Dragnea la doi ani cu suspendare în dosarul „Referendumul” a făcut o victimă neașteptată în rândul social-democraților: Valeriu Zgonea. Acesta a fost înlăturat de la șefia Camerei Deputaților, dar și exclus din partid după ce a afirmat că Liviu Dragnea ar trebui să o lase mai moale cu politica. După acest episod, Zgonea a ieșit din viața publică, singurele informații despre acesta venind chiar de la cel care l-a executat. „Vreau să văd ce face și dacă-l pot ajuta cu ceva. Știu că nu muncește nicăieri. Nu e niciun plan, doar să vorbesc cu el”, a afirmat Liviu Dragnea la sfârșitul lunii mai după ce l-a invitat pe Valeriu Zgonea la un meciul de rugby.
A dat politica pe aeronautică
Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu a luat decizia surprinzătoare de a se retrage din viața politică în anul 2012, declarând la acea vreme că face parte dintre cei care cred că există și altceva de făcut pe lume, decât politica. De atunci, fostul lider al PDL s-a dedicat construcției de avioane. Pasionat de aeronautică, Radu Berceanu a proiectat și construit un avion ultraușor în valoare de 25.000 euro cu care a participat în anul 2015 la o expoziție din Germania. În paralel, afacerile puse pe picioare în anii săi de glorie ca politician, merg ca unse
Iliescu și Băsescu rămân conectați la politică
Fostul președinte Ion Iliescu este liderul onorific al celui mai mare partid din România, PSD, iar, nu de puține ori, a ales să comenteze public strategiile actualilor lideri social-democrați. Fostul șef de stat nu a fost ocolit nici el de probleme legale. În luna octombrie a anului 2015 Ion Iliescu a fost pus sub urmărire penală în dosarul Mineriadelor pentru infracțiuni contra umanității. La rândul său, la terminarea mandatului, fostul președinte Traian Băsescu a declarat că nu poate să rămână pensionar și va rămâne în viața politică, lucru pe care îl face și în prezent din postura de senator și președinte al Partidului Mișcarea Populară. Spre deosebire de ei, după mandatul de la Cotroceni, președintele Emil Constantinescu s-a retras definitiv din spațiul public, întorcându-se la catedră. În ședința de Guvern de săptămâna trecută, Executivul a aprobat un Memorandum prin care se dă acordul de principiu pentru ca fostul președinte Emil Constantinescu să poată fi sprijinit financiar cu decontarea cazării și transportului la evenimente în domeniul educației la care participă.