Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, ar putea fi al cincilea „tehnocrat” care părăseşte Cabinetul Dacian Cioloş, după ce premierul l-a criticat în termeni duri „pentru cum a tratat chestiunea cu plagiatele şi doctoratele”. Acuzaţiile lui Cioloş au venit imediat după ce preşedintele a retrimis Parlamentului legea privind doctoratele.
„Am fost mai puțin mulțumit de modul cum a tratat chestiunea cu plagiatele, cu doctoratele și cu școlile doctorale. La început au fost tergiversări, din punctul meu de vedere, ale legislației care trebuia adaptată şi modificată. I-am spus că aștept să văd până la începutul lunii iunie care sunt rezultatele aplicării acestei legislații și îi voi judeca activitatea inclusiv din acest punct de vedere”, au fost cuvintele lui Dacian Cioloşla adresa ministrului Educaţiei, Adrian Curaj. A fost pentru prima dată când premierul a criticat fără menajamente un ministru tehnocrat, semn că şeful Educaţiei este primul pe lista neagră cu posibile remanieri. „Se poate întâmpla orice. Am făcut ce trebuia să fac şi sunt convins că am făcut bine. Noi trebuie să ne facem job-ul aşa cum trebuie”, a fost singura reacţie a ministrului.
Președintele Iohannis i-a întors legea
Săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului legea privind doctoratele pe motiv că actul normativ nu pune capăt fenomenului de plagiat. „Doctoratele şi plagiatele rimează, dar nu fac casă bună. Nu voi promulga această lege pentru că prin modificările pe care le aduce nu stabileşte acel cadru legal care să stimuleze cu adevărat performanţa şi să încurajeze excelenţa în şcolile doctorale”, a declarat şeful statului. „Pentru mine este o chestiune esențială. Nu putem accepta să lăsăm impresia că vrem să apărăm o persoană sau pe alta pe chestiuni de integritate. Și aici e chiar un risc de a pierde credibilitatea întregului sistem doctoral și a sistemului universitar din România”, a reacţionat imediat premierul Cioloş.
Lupul paznic la oi
Plenul Senatului adoptase la începutul lunii mai proiectul de lege privind doctoratele care prevedea că doar universităţile vor decide acordarea sau retragerea titlului de doctor în cazurile de plagiat. Senatorii din comisia de specialitate au eliminat din ordonanţa de urgenţă privind doctoratele articolul care prevedea că „diplomele de licenţă, de master sau de doctorat încetează să mai producă efecte juridice din momentul deciziei de retragere a acestora”.
Adrian Curaj ar putea fi al cincilea ministru care părăseşte Guvernul Cioloş, după ministrul Muncii, Ana Costea, ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, şi ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu