x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dacian Cioloş: O reformă administrativă nu poate fi finalizată până la sfârşitul anului, dar poate fi demarat un proces

Dacian Cioloş: O reformă administrativă nu poate fi finalizată până la sfârşitul anului, dar poate fi demarat un proces

19 Ian 2016   •   21:24
Dacian Cioloş: O reformă administrativă nu poate fi finalizată până la sfârşitul anului, dar poate fi demarat un proces

Premierul Dacian Cioloş a declarat marţi că o reformă a administraţiei nu se face în câteva luni de zile, nu poate fi finalizată până la sfârşitul anului, dar poate fi demarat un proces care ulterior să fie continuat "şi nu în ideea de a da afară oameni sau de a arăta că unii sunt buni sau alţii mai puţin buni".

"Dacă constatăm că în anumite domenii, pe anumite categorii profesionale, în administraţie avem oameni care au mai mult sau mai puţin un nivel de competenţă care să corespundă cu ceea ce ar trebui ei să facă, se pot pune la punct în următorii ani cu program de formare profesională şi să condiţionăm o anumită progresie ierarhică sau un grad de funcţionar de anumite competenţe care să fie dovedite", a explicat premierul după întâlnirea de lucru de la MDRAP.

El a adăugat că va fi nevoie şi de modificări legislative în unele cazuri.

"Am constatat că, dacă venim cu un tablou clar a ceea ce vrem să facem şi să fim foarte realişti cu ceea ce putem să facem, eu consider că putem avea susţinerea politică în Parlament pentru modificarea legilor respective, în următoarele luni, până la sfârşitul legislaturii actuale şi, în paralel, să începem şi pregătirea aplicării legislaţiei respective. Sunt unele lucruri care pot fi făcute doar prin modificarea legislaţiei. Unele lucruri pot fi făcute doar prin hotărâri de guvern, altele doar printr-o mai bună organizare în administraţie sau aplicarea legislaţiei care există deja şi care nu a fost aplicată", a susţinut Cioloş.

În context, premierul s-a referit la necesitatea stimulării cooperării intercomunale voluntare. "Din punctul meu de vedere, cu elementele pe care le am, cred că am putea merge pe o stimulare a cooperării intercomunale voluntare în sensul ca primarii să stimuleze comunele să gândească proiecte în comun. Cred că am putea construi pe anumite experienţe pozitive care există deja. Mă gândesc la grupurile de acţiune locală, care funcţionează deja cu finanţare din programe de dezvoltare rurală, tocmai pentru a implementa anumite strategii rurale care ţin şi de partea de dezvoltare rurală şi am putea extinde experienţa aceasta şi pe alte tipuri de cooperare intercomunală, pentru ca oamenii să guste din utilitatea cooperării pe anumite proiecte", a precizat Cioloş.

Cât priveşte partea de reformă a funcţiei publice, el a spus că săptămâna viitoare va fi format un grup de lucru în această direcţie, în sensul de a creşte calitatea şi performanţa administraţiei.

"Intenţia mea este să venim, probabil chiar săptămâna viitoare, aşa cum avem un grup de lucru ministerial pe legea salarizării unitare, cu un grup de lucru pe pregătirea reformei administraţiei publice, în sensul de a creşte calitatea şi performanţa administraţiei pentru ca în următoarele două - trei luni să putem veni şi cu pachetul de propuneri legislative şi alte tipuri de decizii pe care trebuie să le luăm", a afirmat Cioloş.

La rândul său, vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat că în urma discuţiilor cu şeful Executivului a constatat că reforma nu poate fi dusă într-un singur domeniu, pentru că, dacă vorbim despre reforma administraţiei şi a statului, "ea trebuie să meargă în acelaşi timp cu toate celelalte". "Pentru că suntem interconectaţi în ceea ce priveşte administraţia publică şi deciziile publice. Modul în care folosim resursele naţionale, în care dezvoltăm strategii chiar şi economice", a spus Dîncu.

Sursa - Agerpres

×
Subiecte în articol: dacian ciolos reforma administrativa