x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: Clasa politică poate învăța să separe disputele interne de obiectivele naționale majore

Dan Voiculescu: Clasa politică poate învăța să separe disputele interne de obiectivele naționale majore

04 Iun 2020   •   14:54
Dan Voiculescu: Clasa politică poate învăța să separe disputele interne de obiectivele naționale majore
Sursa foto: Dan Marinescu

Profesorul Dan Voiculescu arată, într-o postare pe blog, că principala miză a societății ar trebui să fie ce construim împreună și, indiferent de unde provin, proiectele benefice ar trebui să aibă susținere generală. Astfel, Dan Voiculescu a identificat în discursul lui Klaus Iohannis două teme importante, pe care profesorul Voiculescu le-a promovat la rândul său relativ recent, respectiv alocarea fondurilor europene pentru proiecte de infrastructură și pentru stimularea educației și creativității, precum și nevoia de a negocia alocările de fonduri, pentru a obține sume suplimentare.

„Necesitatea de a aloca fondurile europene primite în contextul pandemiei, cu precădere, către autostrăzi, căi ferate, infrastructură în general, precum și în educație, în stimularea inteligenței și creativității națiunii române. Imperativul de a negocia inteligent fondurile ce ne sunt alocate, încercând să le suplimentăm până la finalizarea deciziilor la nivelul Uniunii Europene. Da, trebuie să încercăm să obținem încă 3-5 miliarde de euro, pe lângă suma deja prognozată”, scrie Dan Voiculescu.

Acesta își exprimă speranța că liderii politici vor reuși să lase la o parte disputele interne și să acționeze constructiv, pentru ceea ce poate fi un adevărat proiect de țară pentru România.

”Mai bine mai târziu decât niciodată, clasa politică din România poate învăța să separe inevitabilele dispute interne de obiectivele naționale majore! Am încredere că, în acest moment, Președintele, Premierul și liderii principalelor partide înțeleg că trebuie să acționeze constructiv în aceeași direcție, astfel încât România să poată obține o finanțare europeană cât mai consistentă, pe care să o investească responsabil în infrastructură, agricultură și inteligență (educație, cercetare, inovație). Acesta poate fi, foarte succint, Proiectul de țară al României. Restul e doar politică internă”, arată Dan Voiculescu pe blog.

×
Subiecte în articol: Dan Voiculescu