x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: În ultimii 30 de ani, alianțele de conjunctură și-au dovedit limitele

Dan Voiculescu: În ultimii 30 de ani, alianțele de conjunctură și-au dovedit limitele

18 Noi 2019   •   16:41
Dan Voiculescu: În ultimii 30 de ani, alianțele de conjunctură și-au dovedit limitele

"Așa cum se întâmplă frecvent între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale,  diverși candidați și partide care nu au intrat în finală își negociază, la vedere sau pe ascuns, redirecționarea voturilor primite. E un obicei politic vechi care, de cele mai multe ori, nu ajută pe nimeni. Suspiciunile electoratului sunt legitime când adversarii de ieri devin, peste noapte, parteneri", scrie profesorul Dan Voiculescu, pe blog.

"În aceste condiții și pentru că propun o viziune fundamental diferită de tot ce s-a făcut până acum în politica românească, consider că umaniștii nu ar trebui să se implice în războiul politic din turul doi. În ultimii 30 de ani, alianțele de conjunctură și-au dovedit limitele. Este evident că românii își doresc o schimbare fundamentală a sistemului politic actual.

Am convingerea că, la alegerile locale, PPUSL, formațiunea care a asumat și promovează doctrina umanistă, poate obține un rezultat semnificativ. Prin forțe proprii", adaugă profesorul Voiculescu.

×