Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat, marți, că nu există niciun motiv pentru a da jos un Guvern „în plină criză sanitară și economică”, în contextul moțiunii de cenzură depuse de PSD.
„PNL guvernează de 9 luni în slujba românilor şi am reuşit să facem ceea ce trebuie pentru români într-o perioadă extrem de dificilă pe plan mondial, în timp ce scopul PSD a fost tot timpul să provoace haos în România şi să ajungă la putere cu orice preţ. Nu există niciun motiv serios pentru a da jos un Guvern în plină criză sanitară şi economică. Este vorba doar de disperarea PSD că nu vor mai câştiga niciodată încrederea românilor pe care i-au minţit şi sărăcit ori de câte ori au fost la guvernare. PSD este atât de disperat încât vrea să lase oamenii să moară de coronavirus şi economia să se prăbuşească pentru a da vina pe PNL", a scris Ionel Dancă, pe contul său de Fcaebook.
Șeful Cancelariei prim-ministrului a mai afirmat că, în primele trei luni de guvernare, PNL a reparat „tot cee ace a stricat PSD în trei ani de regim Dragnea-Dăncilă: aborgarea recursului compensatoriu, anularea prevederilor OUG 114, salvarea Pilonului 2 de pensii private, desființarea Fondului suveran PSD de jaf national, suspendarea pensiilor speciale pentru aleșii locali, deseretizarea dosarului 10 august, apărarea independenței justiției”.
„ Apoi, în următoarele 6 luni, în plină criză provocată de pandemia Covid-19, am salvat viețile românilor și am ajutat economia să treacă peste criză prin măsuri de sprijin pentru companii și angajați, am salvat locurile de muncă și puterea de cumpărare a românilor prin plata indemnizației de șomaj tehnic pentru 1,4 milioane de salariați și liber profesioniști.
Datorită măsurilor adoptate de Guvernul PNL, salariul mediu net pe economie nu numai că nu scăzut pe perioada de criză, dar a crescut cu 5% în luna iunie față de aceeași lună a anului trecut, de la 3142 lei la 3298 lei. La fel, numărul de angajați cu contracte de muncă active. În ciuda tuturor minciunilor promovate de propaganda PSD cu desființarea locurilor de muncă, la începutul lunii august, numărul angajaților cu contracte de muncă active în REVISAL era mai mare cu 7400 decât la data de 1 ianuarie când erau înregistrate 5.582.008 de contracte de muncă.
În nouă luni de guvernare liberală, am ținut prețurile sub control și am redus inflația la 2,8% iar dobânzile ROBOR au scăzut la 2%, ceea ce înseamnă o rată mai mică cu 100 lei pe lună față de anul trecut la un credit de 250.000 lei. Mai mult, am amânat la plată ratele bancare pentru 9 luni pentru cei în dificultate și am asigurat acces la credite pentru investiții și capital de lucru pentru companii cu garanții de stat de până la 90% și dobândă zero.”, a mai scris Dancă.
PNL guvernează de 9 luni în slujba românilor și am reușit să facem ceea ce trebuie pentru români într-o perioadă extrem...
Publicată de Ionel Dancă pe Luni, 17 august 2020Citește pe Antena3.roCe locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna