x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dancă: Dragnea încearcă să muşamalizeze intervenţia brutală nejustificată a forţelor de ordine prin diversiuni neverosimile

Dancă: Dragnea încearcă să muşamalizeze intervenţia brutală nejustificată a forţelor de ordine prin diversiuni neverosimile

22 Aug 2018   •   13:30
Dancă: Dragnea încearcă să muşamalizeze intervenţia brutală nejustificată a forţelor de ordine prin diversiuni neverosimile

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, susţine că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, încearcă "să muşamalizeze" intervenţia "brutală" a forţelor de ordine de la mitingul din 10 august "prin diversiuni neverosimile" şi îl somează să convoace sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor. 

"Prin lansarea publică a unor diversiuni neverosimile care frizează absurdul şi posibile tulburări paranoice, liderul PSD, Liviu Dragnea, încearcă să muşamalizeze intervenţia brutală nejustificată a forţelor de ordine asupra manifestanţilor paşnici şi să şteargă urmele autorilor acestei acţiuni violente. Suntem la 11 zile de la ultima mineriadă orchestrată de supuşii lui Liviu Dragnea din PSD şi din Guvernul României împotriva opozanţilor care protestau în Piaţa Victoriei şi nimeni nu răspunde pentru abuzurile jandarmilor sau pentru escaladarea acţiunilor huliganice din 10 august. În schimb, asistăm la o demonstraţie de sfidare şi tupeu din partea celor care refuză să răspundă în faţa comisiilor de control parlamentar pentru acţiunile forţelor de ordine aflate în subordinea ministrului de Interne, Carmen Dan. (...) Tulburările publice organizate la care face referire Liviu Dragnea când vorbeşte despre o tentativă de lovitură de stat eşuată sunt mai degrabă tulburări personale care necesită un control medical de specialitate", a afirmat Dancă.
În opinia sa, Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, comite "un abuz în serviciu" prin refuzul de a convoca o sesiune extraordinară la solicitarea unei treimi din numărul deputaţilor, conform prevederilor regulamentare. 

"Îl somăm pe Liviu Dragnea să nu mai intoxice opinia publică cu fumigene diversioniste şi iasă din zona abuzului în serviciu şi în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor să convoace sesiunea extraordinară solicitată de Partidul Naţional Liberal pentru a afla adevărul despre reprimarea protestelor din 10 august", a transmis Ionel Dancă. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că, anul trecut, asupra sa a avut loc o tentativă de asasinare. 

Întrebat la Antena 3 dacă se doreşte să fie omorât, dacă este ameninţat cu moartea şi dacă are informaţii că s-ar pune la cale asasinarea sa, Dragnea a declarat: "Am avut anul trecut o tentativă, în aprilie. (...) Au venit patru străini în România, au fost cazaţi la Athenee Palace, din ceea ce mi s-a spus, şi au stat trei săptămâni aici. Mă rog, am scăpat, dar asta nu înseamnă că mi-am luat pază sau o să-mi iau pază". AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ionel Dancă