x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Am cerut AEP să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral

Dăncilă: Am cerut AEP să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral

05 Sep 2019   •   12:18
Dăncilă: Am cerut AEP să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că a cerut Autorităţii Electorale Permanente să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral, pentru a creşte numărul celor care pot vota prin corespondenţă.

"Împreună cu Parlamentul şi cu celelalte instituţii publice responsabile, am început pregătirea organizării şi desfăşurării scrutinului electoral din această toamnă pentru alegerea preşedintelui României. La nivelul Guvernului am adoptat un set de măsuri pentru o cât mai bună organizare a procesului electoral, indiferent că este exercitat în ţară sau în străinătate. După cum ştiţi, pentru românii din diaspora votul va dura trei zile şi va fi organizat atât în secţii de votare, cât şi prin corespondenţă. Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Românilor de Pretutindeni derulează o campanie de informare pentru ca românii din afara graniţelor să cunoască toate detaliile legate de procesul electoral. Am cerut conducerii Autorităţii Electorale Permanente să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul Electoral, astfel încât să crească numărul cetăţenilor care pot vota prin corespondenţă", a declarat Viorica Dăncilă, prezentă la deschiderea oficială a Forumului Românilor de Pretutindeni.

Ea a menţionat că evenimentul organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (în perioada 4-8 septembrie) reprezintă un bun prilej pentru discuta despre proiecte şi iniţiative "care să-i păstreze conectaţi cu ţara pe românii din afara graniţelor şi chiar să-i determine să revină acasă". În acest sens, Dăncilă a făcut referire la proiecte pe care Guvernul român le finanţează pentru păstrarea, promovarea şi afirmarea identităţii româneşti, exemplificând programul de burse pentru elevii etnici români din Ucraina.

"Pe lângă proiectele culturale desfăşurate în comunităţile de români din străinătate, am continuat şi dezvoltat Programul taberelor ARC, pentru a da posibilitatea cât mai multor copii şi tineri români care trăiesc în afara graniţelor să revină în România şi să cunoască ţara părinţilor şi bunicilor lor. Promovarea şi respectarea drepturilor românilor de pretutindeni sunt permanent în atenţia Guvernului. În acest sens, anul 2019 reprezintă al doilea an în care campania naţională 'Informare acasă, siguranţă în lume' a ajuns în toate judeţele ţării şi în toate comunităţile în care dumneavoastră aţi ales să trăiţi", s-a adresat prim-ministrul celor prezenţi.

Dăncilă a menţionat că Guvernul a făcut demersuri pentru simplificarea şi reducerea birocraţiei şi a eliminat taxele consulare pentru a veni în sprijinul românilor de pretutindeni.

În ce priveşte măsurile menite să îi convingă pe cât mai mulţi români să revină în ţară, Dăncilă a vorbit despre "creşterea economică şi majorarea consistentă a salariilor", dar şi despre programe prin care emigranţii sunt încurajaţi să se reîntoarcă şi să-şi dezvolte propriile afaceri.

"Aş dori să subliniez Programul Diaspora Start-UP, finanţat din fonduri europene şi Programul Start-UP Nation, finanţat prin fonduri guvernamentale, care oferă oportunităţi de întoarcere în ţară şi de valorificare a abilităţilor profesionale şi antreprenoriale. Pe lângă cursurile de formare antreprenorială, românii din străinătate care doresc să-şi deschidă în România propria afacere pot accesa fonduri de până la 40.000 de euro pentru fiecare proiect", a spus premierul.

AGERPRES

×