x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Apelativul „ăştia” a fost folosit anterior de preşedintele Iohannis în declaraţiile publice, făcând referire la pesedişti

Dăncilă: Apelativul „ăştia” a fost folosit anterior de preşedintele Iohannis în declaraţiile publice, făcând referire la pesedişti

20 Noi 2019   •   21:53
Dăncilă: Apelativul „ăştia” a fost folosit anterior de preşedintele Iohannis în declaraţiile publice, făcând referire la pesedişti

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a declarat miercuri că a folosit apelativul „ăştia” în conferinţa de presă de marţi seară pentru a sancţiona faptul că preşedintele Klaus Iohannis l-a folosit anterior, în declaraţiile publice, făcând referire la „pesedişti”.

„Am văzut acest mesaj (o scrisoare deschisă adresată ei de către un român din diaspora - n.r.), precum şi alte reacţii venite în urma declaraţiilor de aseară. Înţeleg perfect indignarea pe care o poate genera o asemenea exprimare, dacă aceasta mi-ar aparţine. Din păcate, declaraţia a fost scoasă din contextul în care a fost făcută (o enumerare mai amplă de categorii socio-profesionale, membri sau simpatizanţi ai unui partid sau ai altuia, cetăţeni români din ţară sau din diaspora - toate supuse, în timp, unei încercări de împărţire şi dezbinare din partea actualului preşedinte, la care face adesea referire folosind astfel de termeni). Apelativul «ăştia» a fost folosit anterior de preşedintele Iohannis în declaraţiile publice, făcând referire la „pesedişti”. Din păcate, pesedişti sau liberali, românii din diaspora nu au fost o preocupare sau o audienţă de interes pentru actualul preşedinte, cărora nu le-a dedicat nicio vizită în afara graniţelor, nicio acţiune concretă şi niciun proiect”, a scris Dăncilă pe Facebook.

Ea a adăugat că acesta este aspectul pe care l-a sancţionat în declaraţia de marţi seară, lipsa de respect (exprimată inclusiv prin astfel de apelative) faţă de anumite categorii de români, care nu beneficiază de interesul şi atenţia lui Klaus Iohannis decât în campanie.

„Pe mine nu m-aţi auzit vreodată folosind acest cuvânt, despre oricine aş fi vorbit. Este verificabil. Nu îl am în vocabular şi nu mă reprezintă, indiferent de context sau de adresant. Respect românii plecaţi în afara graniţelor şi acest lucru s-a văzut prin proiectele derulate de Guvernul pe care l-am condus, dar şi de măsurile luate pentru facilitarea votului de anul acesta. Regret (şi descurajez în egală măsură) orice scoatere din context a acestei declaraţii, care nu face altceva decât să distorsioneze realitatea. Am speranţa că lămuririle şi înregistrarea de mai sus sunt edificatoare. Asigur toţi românii (din interiorul şi din afara graniţelor) de respectul, aprecierea şi interesul meu de a le fi alături şi a munci pentru toţi, pentru un trai mai bun al fiecăruia, aici, la noi acasă”, a mai scris Dăncilă în postare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă