x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Cred că nu a fost prim-ministru al României mai jignit, mai controversat

Dăncilă: Cred că nu a fost prim-ministru al României mai jignit, mai controversat

17 Mai 2019   •   08:03
Dăncilă: Cred că nu a fost prim-ministru al României mai jignit, mai controversat

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat joi seara, în cadrul unei întâlniri electorale a Partidului Social Democrat organizată la Reghin, că a fost la Târgu Mureş, unde un grup de protestatari i-au aruncat vorbe urâte şi au venit cu coroane, arătând că nu crede să fi fost vreun prim-ministru al României care să fie mai jignit, mai controversat decât persoana sa.

"Am fost azi la spital (la Târgu Mureş, n.r.) şi mă uitam cu câtă înverşunare, scandal şi câte lucruri urâte au putut să spună. Au venit cu coroane, este inadmisibil! Şi fac acest lucru pentru că nu au argumente, nu au cu ce să vină în faţa dumneavoastră. Nu pot să spună: am venit în faţa oamenilor cu acest proiect de ţară. Nu au un proiect de ţară. Singurul lor proiect de ţară este bazat pe ură, dezbinare, pe jigniri. Şi spun acest lucru pentru că-l cunosc foarte bine. Cred că nu a fost prim-ministru al României care să fie mai jignit, mai controversat, un prim-ministru care efectiv pentru ei cred că îşi doreau ca în fiecare zi să plec acasă. Şi să ştiţi că nu a fost uşor. De multe ori am stat şi m-am gândit: oare e normal ceea ce se întâmplă? Dar, vă rog să mă credeţi, niciodată nu m-am gândit să fac un pas înapoi, pentru că m-am gândit că în spatele meu sunt milioanele de cetăţeni români care aşteaptă altceva de la Guvernul României, sunt miile de primari care aşteaptă să-şi pună în aplicare programul local pentru comunităţile lor, sunt miile de oameni care au nevoie de speranţă pentru această ţară. Sunteţi dumneavoastră, care aţi crezut în noi şi nu avem voie să vă dezamăgim", a susţinut Viorica Dăncilă.

Premierul a spus că România merită mai mult respect, deşi recunoaşte că dacă politicienii nu au fost suficient respectaţi, poate că o parte din vină le aparţine.

"Dar dacă nu am fost suficient de respectaţi, poate a fost şi vina noastră. Şi trebuie să fim foarte corecţi, pentru că am avut prim-miniştri ai României care s-au dus la Bruxelles cu ideile lor şi au venit cu ideile altora. Eu vă garantez că, în calitate de prim-ministru, o să-mi reprezint cu demnitate ţara, pentru că oamenii demni sunt întotdeauna mai respectaţi decât oamenii umili şi care nu-şi apără propria ţară", a subliniat Dăncilă.

Viorica Dăncilă a fost însoţită la întâlnirea electorală de la Reghin de vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale, de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precum şi de o serie de candidaţi la europarlamentare, precum Natalia Intotero. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă