x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Eu am hotărât să nu mai citesc de pe foi; a fost o perioadă în care cred că am făcut o greşeală

Dăncilă: Eu am hotărât să nu mai citesc de pe foi; a fost o perioadă în care cred că am făcut o greşeală

29 Oct 2019   •   08:29
Dăncilă: Eu am hotărât să nu mai citesc de pe foi; a fost o perioadă în care cred că am făcut o greşeală

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul demis Viorica Dăncilă, a recunoscut, luni seară, că la începutul mandatului său în fruntea Guvernului i s-a cerut să citească discursurile de pe foi.

Dăncilă consideră că perioada respectivă a fost una în care a făcut "o greşeală", subliniind că ea este cea care a luat decizia de a nu mai citi discursurile.

"Eu am hotărât să nu mai citesc de pe foi. Întotdeauna am vorbit liber. Atunci, într-un fel mi se spunea că trebuie să citesc de pe acele foi, ca nu cumva să uit vreun amănunt. A fost o perioadă în care cred că am făcut o greşeală şi cred că acum am remediat această greşeală", a afirmat liderul PSD într-o emisiune la România TV. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă