x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă - întrevedere cu premierul Spaniei

Dăncilă - întrevedere cu premierul Spaniei

23 Feb 2019   •   14:34
Dăncilă - întrevedere cu premierul Spaniei
Sursa foto: Lucian Alecu

Atragerea investiţiilor spaniole în România pentru a participa la planul de modernizare a infrastructurii din ţara noastră s-a numărat printre temele abordate de premierul Viorica Dăncilă şi omologul său spaniol, Pedro Sanchez, în cursul unei întrevederi care a avut loc sâmbătă la Madrid în marja reuniunii Partidului Socialiştilor Europeni (PES). 

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, cei doi oficiali şi-au exprimat satisfacţia pentru relaţia bilaterală excelentă, confirmată de Parteneriatul Strategic, precum şi pentru dinamica deosebită a dialogului bilateral sectorial, în perspectiva intensificării dialogului politic la nivel guvernamental. 

"O atenţie deosebită a fost acordată diversificării relaţiilor economice, schimburile comerciale româno-spaniole în 2018 atingând o valoare record. Prim-ministrul român a reafirmat interesul pentru atragerea investiţiilor spaniole în România pentru a participa la planul de modernizare a infrastructurii din ţara noastră, dar şi pentru a se implica în sectoarele auto, alimentar, farmaceutic, agricol şi IT&C", se arată în comunicatul citat. 

Totodată, ambii demnitari au salutat concretizarea unora dintre cele mai importante proiecte de cooperare bilaterală convenite în timpul vizitei oficiale la Madrid a premierului român (5-6 septembrie 2018), respectiv organizarea unui Forum de Afaceri şi Investiţii România-Spania, precum şi a unei misiuni economice româneşti la Madrid. Ambele evenimente sunt preconizate a avea loc la Madrid, la 13 martie 2019, şi vor oferi ample oportunităţi de întâlniri directe între companiile româneşti şi cele spaniole.

Premierul Viorica Dăncilă a mulţumit pentru sprijinul exemplar pe care autorităţile îl acordă comunităţii româneşti din Spania în procesul de integrare şi a salutat strânsa cooperare bilaterală în domeniile afaceri interne şi muncă, esenţiale pentru funcţionalitatea mobilităţii forţei de muncă. 

De asemenea, a fost evocată cooperarea în plan european, România şi Spania având viziuni apropiate în dosare importante precum viitorul Uniunii Europene, Cadrul Financiar Multianual post-2020, politica de coeziune, piaţa internă, politica industrială, cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, Politica Europeană de Vecinătate, extinderea UE, PESCO. 

Activitatea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene în primele luni ale mandatului s-a aflat, de asemenea, printre temele abordate în cursul întrevederii.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: viorica dancila pedro sanchez