x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Ne asumăm fiecare lider al PSD; Liviu Dragnea a avut şi lucruri bune şi lucruri rele

Dăncilă: Ne asumăm fiecare lider al PSD; Liviu Dragnea a avut şi lucruri bune şi lucruri rele

19 Noi 2019   •   20:48
Dăncilă: Ne asumăm fiecare lider al PSD; Liviu Dragnea a avut şi lucruri bune şi lucruri rele

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a afirmat, marţi, că îşi asumă fiecare lider al PSD, menţionând că Liviu Dragnea a avut şi lucruri rele, dar şi lucruri bune, între acestea din urmă menţionând programul de guvernare şi câştigarea alegerilor din 2016 cu un scor mare.

 

Întrebată dacă Liviu Dragnea a fost un om bun sau un om rău pentru România, Dăncilă a răspuns: "V-aş întreba şi eu: Care este mai nociv, Băsescu sau Iohannis?".

"Noi ne asumăm istoria acestui partid şi ne asumăm fiecare lider al partidului şi cu lucrurile bune şi cu lucrurile rele. Învăţăm să nu mai repetăm greşelile liderilor noştri şi luăm lucrurile bune de la liderii care au adus plusvaloare în anumite situaţii. Liviu Dragnea a avut şi lucruri bune, dar şi lucruri rele. Şi ca să vă dau exemplu de lucru bun: să nu uităm programul de guvernare şi câştigarea alegerilor din 2016 cu un procent foarte mare. Acest lucru a presupus foarte multă muncă şi a adus unitate în rândul organizaţiilor", a adăugat Viorica Dăncilă, într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului AGERPRES

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă