Fostul candidat al PSD la prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a declarat joi că nu înţelege atitudinea secretarului general interimar al partidului, Paul Stănescu, care a acuzat-o de „blat” cu preşedintele Klaus Iohannis şi că „n-ar fi exclus” să fie îndepărtată din partid.
„Nu înţeleg atitudinea domnului Stănescu şi dacă luăm tot firul evenimentelor, vom vedea că nimic nu confirmă acest blat. Un preşedinte nu face un blat cu un premier atunci când îl dă jos de la guvernare, sau când îl jigneşte permanent sau când din trei în trei zile îi cere demisia, iar un candidat nu ar fi luptat atât cât am luptat eu în toate judeţele ţării pentru a avea un scor cât mai bun şi a câştiga alegerile prezidenţiale. (...) Am discutat cu domnul Iohannis, dar niciodată, absolut niciodată despre PSD. Nu mi-aş fi permis să fac acest lucru. Am avut discuţii şi despre preşedinţia rotativă, şi despre votul din diaspora, şi pe anumite lucruri legate de activitatea guvernamentală, am avut discuţii despre miniştrii pe care nu i-am avut în guvern, despre respectarea deciziilor Curţii Constituţionale. A fost o discuţie între premier şi preşedinte, nu între preşedinte şi liderul unui partid politic, pentru că niciodată nu aş fi făcut acest lucru”, a declarat Dăncilă, la România TV.
Ea a precizat că l-a „înfruntat” pe Iohannis în campanie şi că preşedintele a jignit-o de mai multe ori.
„Nu ştiu de ce Paul Stănescu recurge la această interpretare care nu corespunde realităţii. Toată ţara a putut vedea cum l-am înfruntat pe preşedinte şi înainte de alegerile prezidenţiale, dar şi în timpul campaniei electorale. Mai mult, preşedintele de multe ori m-a jignit şi chiar a fost cel care s-a ocupat pentru a pleca de la guvernare. Îmi amintesc că am preluat partidul într-un moment dificil, după un scor dezamăgitor la europarlamentare. Dacă am fi rămas cu o conducere interimară, aşa cum susţine Paul Stănescu, am fi intrat în alegerile prezidenţiale mult mai vulnerabili şi mult mai slăbiţi. În urma deciziei PSD să se prezinte cu propriul candidat în alegerile prezidenţiale, alegătorii au avut o alternativă reală la oferta partidelor de dreapta iar partidul în ansamblu a ieşit mult mai întărit. Să nu uităm că mulţi nu ne dădeau şansa să intrăm nici în turul II”, a mai spus fostul premier.
Dăncilă a arătat că a fost aprobată candidatura sa de conducerea partidului şi singurul care s-a opus a fost Paul Stănescu.
Întrebată dacă ar putea avea o soartă ca a foştilor candidaţi, excluşi din partid, ea a spus că se aşteaptă „la orice”.
„N-ar fi exclus. După ce am văzut astăzi, n-ar fi exclus. Dar am crezut că membrii acestui partid învaţă din greşeli şi că atunci când am greşit nu mai repetăm acea greşeală. Dar văd că probabil acest lucru a devenit o obişnuinţă şi mă aştept la orice. Nu ştiu ce voi face, sper să nu se ajungă la acest lucru, sper să existe mai multă înţelepciune şi să nu uităm că de fiecare dată am dat afară, am dat afară şi ce am câştigat? Nu am câştigat absolut nimic. Dacă vor lua această decizie, asta este. Să şi-o asume. Eu sper să nu se ajungă la o astfel de situaţie”, a mai spus fostul lider PSD.
Secretarul general al PSD, senatorul de Olt Paul Stănescu, a declarat joi, la Slatina, că echipa pe care a format-o în vară cu Viorica Dăncilă la conducerea interimară a PSD nu a durat decât câteva zile, în condiţiile în care aceasta a anunţat, după o discuţie avută la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, că doreşte să fie organizat în luna august congresul formaţiunii.
„După ce am avut o convorbire la Cotroceni şi am stat în acest format de cinci la masă 10 minute, a rugat-o pe doamna premier Dăncilă în funcţie să stea de vorbă cu dumneaei câteva minute. Întâlnirea cred că a durat 20 de minute, dacă nu o jumătate de oră. Ajungând la Parlament, doamna Dăncilă ne-a spus că vrea congres imediat. Eu i-am spus, «doamna Dăncilă, doamna premier», nu ştiu cum am spus, «pe mine în condiţiile date m-aţi pierdut, pentru că am stabilit că nu facem nişte lucruri şi dumneavoastră aţi ţinut doar câteva zile». Eram câţiva colegi şi toţi au spus că nu vor congres. Doamna Dăncilă fiind premier, obedienţa unora...ştiţi bine, a făcut congres”, a relatat Stănescu, într-o conferinţă de presă în care a vorbit despre situaţia din PSD.
Acesta a mai subliniat că miza organizării congresului PSD însemna şi desemnarea candidatului la prezidenţiale.