x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: S-a propus sancţionarea celor care exprimă public opinii ce lezează candidatul la prezidenţiale

Dăncilă: S-a propus sancţionarea celor care exprimă public opinii ce lezează candidatul la prezidenţiale

23 Iul 2019   •   18:00
Dăncilă: S-a propus sancţionarea celor care exprimă public opinii ce lezează candidatul la prezidenţiale
Sursa foto: Lucian Alecu

Preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, a declarat marţi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional, că social-democraţii au propus adoptarea unei rezoluţii potrivit căreia membrii care exprimă în spaţiul public opinii ce lezează partidul sau candidatul la prezidenţiale vor fi sancţionaţi de forurile de conducere.

"În cadrul Comitetului Executiv Naţional, colegii au propus adoptarea unei rezoluţii care să cuprindă un aspect important pentru partidul nostru şi anume faptul că, intrând în logica campaniei electorale, este important ca opiniile noastre, fie că ne plac, fie că nu ne plac - în democraţie trebuie fiecare să îşi exprime liber opinia - să fie spusă în cadrul forurilor statutare, iar cei care vor ieşi în spaţiul public cu diferite afirmaţii, opinii, care să lezeze partidul sau candidatul la prezidenţiale, să fie sancţionaţi în Comitetul Executiv Naţional", a precizat ea.

Conducerea PSD s-a reunit marţi la Palatul Parlamentului pentru a decide candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, acesta urmând a fi validat de Congres pe data de 3 august. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă