x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Tragedia Colectiv - o rană adâncă în memoria românilor şi care cere implicit un simţ de răspundere ridicat

Dăncilă: Tragedia Colectiv - o rană adâncă în memoria românilor şi care cere implicit un simţ de răspundere ridicat

30 Oct 2019   •   09:48
Dăncilă: Tragedia Colectiv - o rană adâncă în memoria românilor şi care cere implicit un simţ de răspundere ridicat

Tragedia Colectiv rămâne o lecţie ''grea'', ''o rană adâncă'' în memoria românilor şi care cere un simţ de răspundere ridicat din partea tuturor, a afirmat miercuri premierul demis, Viorica Dăncilă.

"30 octombrie 2015 rămâne în memoria noastră una dintre cele mai triste zile, în care s-au frânt destinele a zeci de tineri. Această cumplită tragedie trebuie să păstreze vie conştiinţa societăţii şi să redeştepte cele mai profunde sentimente: iubirea faţă de semeni, compasiunea, solidaritatea, dar şi respectul pentru viaţa şi siguranţa cetăţeanului. Tragedia Colectiv, simbolul unei profunde dureri naţionale, rămâne o lecţie grea, o rană adâncă în memoria românilor şi care cere implicit un simţ de răspundere şi vigilenţă ridicat din partea tuturor", a transmis Dăncilă.

Ea a adăugat că rămâne "un drum greu" de îndreptare a lucrurilor care nu funcţionează, care trebuie însă parcurs cu "asumare" şi "fără accente politice".

"Este nevoie să deschidem ochii şi să recunoaştem când lucrurile nu funcţionează, să le îndreptăm împreună, instituţii şi autorităţi ale statului, forţe politice şi societate civilă, să intervenim cât mai rapid împotriva actelor care pun în pericol siguranţa cetăţeanului. Măsurile de intervenţie rapidă, de îmbunătăţire a legislaţiei şi serviciilor medicale trebuie dezvoltate şi permanent adaptate realităţii. Este nevoie de continuarea investiţiilor în sănătate, în mijloace de salvare, în pregătirea personalului, precum şi în tot ce presupune salvarea de vieţi omeneşti. Rămâne un drum greu, care trebuie însă parcurs cu asumare şi fără accente politice. În ceea ce mă priveşte, indiferent de calitatea politică, voi susţine cu fermitate orice proiect menit să contribuie la creşterea siguranţei cetăţeanului, îmbunătăţirea serviciilor medicale şi cele de intervenţie rapidă", a completat Viorica Dăncilă.

Premierul demis şi-a manifestat solidaritatea cu familiile îndurerate şi a transmis sănătate celor răniţi în incendiul de la Colectiv. "Voi fi în continuare alături de familiile îndurerate, care au pierdut oameni dragi. Totodată, doresc multă sănătate celor răniţi în cumplitul incendiu şi puterea de a-şi vindeca rănile trupului şi ale sufletului", a mai transmis Dăncilă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: viorica dancila colectiv