x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică De ce au validat judecătorii CCR suspendarea lui Băsescu. Vezi motivarea Curţii Constituţionale

De ce au validat judecătorii CCR suspendarea lui Băsescu. Vezi motivarea Curţii Constituţionale

de Veronica Micu    |    11 Iul 2012   •   13:53
De ce au validat judecătorii CCR suspendarea lui Băsescu. Vezi motivarea Curţii Constituţionale

Curtea Constitutionala a dat publicitatii, pe site-ul institutiei, motivarea deciziei din 9 iulie prin care a respins ca inadmisibila cererea lui Traian Basescu de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre el si Parlament ca urmare a suspendarii sale din functie.

CCR arata ca doar Parlamentul poate hotari suspendarea presedintelui, iar odata declansata procedura parlamentara de suspendare din functie a presedintelui, potrivit Constitutiei, aceasta nu poate fi oprita.

"Chiar daca s-ar considera ca numai Curtea Constitutionala, in virtutea rolului sau de garant al suprematiei Constitutiei, prevazut de normele constitutionale ale art.142 alin.(1), poate califica faptele imputate presedintelui ca fiind sau nu fapte grave de incalcare a Constitutiei, Parlamentul nu poate fi impiedicat in exercitarea dreptului de a suspenda sau nu din functie pe presedinte, indiferent de avizul pozitiv sau negativ al Curtii, aviz care are un caracter strict consultativ. In cadrul procedurii de suspendare a presedintelui reglementata de art. 95 din Constitutie, rolul Curtii Constitutionale inceteaza odata cu emiterea avizului consultativ. Efectele suspendarii constau in intreruperea mandatului prezidential pana la validarea rezultatului referendumului de catre Curtea Constitutionala", sustin judecatorii constitutionali.

Curtea arata ca, in jurisprudenta sa, concretizata prin decizia din 28 ianuarie 2005, a statuat ca un conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritati publice presupune "acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente, care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor".

Astfel, Curtea retine ca autorul sesizarii sustine, in principal, ca ''in data de 6 iulie, Parlamentul a dispus suspendarea din functie a presedintelui, ignorand cu buna stiinta una din conditiile esentiale prevazute de art. 95 alin.(1), respectiv savarsirea unor fapte grave prin care presedintele Romaniei sa incalce prevederile Constitutiei''.

"Aceste prevederi constitutionale sunt de natura a releva responsabilitatile presedintelui in respectarea Constitutiei, reglementand, totodata, o procedura care scoate in evidenta o modalitate directa de control a Parlamentului asupra sa. Astfel, textul constitutional sus citat stabilind ca, pentru a putea fi suspendat, presedintele trebuie sa savarseasca fapte grave de incalcare a Constitutiei, lasa la latitudinea Parlamentului suspendarea sau nu a acestuia, chiar si in situatia in care a savarsit astfel de fapte. (...) Este adevarat, insa, ca Legea fundamentala nu defineste notiunea de fapte grave", se mai spune in motivare.

Judecatorii arata ca, de aceea, cu ocazia avizului consultativ din 2007 privind propunerea de suspendare din functie a presedintelui, Curtea a statuat ca ''pot fi considerate fapte grave de incalcare a prevederilor Constitutiei actele de decizie sau sustragerea de la indeplinirea unor acte de decizie obligatorii, prin care presedintele ar impiedica functionarea autoritatilor publice, ar suprima sau ar restrange drepturile si libertatile cetatenilor, ar tulbura ordinea constitutionala ori ar urmari schimbarea ordinii constitutionale sau alte fapte de aceeasi natura care ar avea sau ar putea avea efecte similare''.

×