x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică De la Micky Şpagă la bîtele minerilor - "Crimele" lui Sorin Oprescu

De la Micky Şpagă la bîtele minerilor - "Crimele" lui Sorin Oprescu

de Oana Stancu Zamfir    |    10 Iun 2008   •   00:00

PD-L a adăugat ieri pe lista acuzaţiilor aduse lui Sorin Oprescu şi corupţia guvernării Năstase.



PD-L a adăugat ieri pe lista acuzaţiilor aduse lui Sorin Oprescu şi corupţia guvernării Năstase. Preşedintele PD-L însuşi, Emil Boc, a ieşit la tribună pentru a afirma că "prin Sorin Oprescu, PSD încearcă să îşi readucă în practică toate practicile de corupţie pe care le-a practicat în perioada mandatului 2000-2004. Sorin Oprescu este calul troian al PSD şi se doreşte revigorarea lui Ion Iliescu, a lui Miron Mitrea, revigorarea lui Viorel Hrebenciuc, a lui Micky Şpagă, a lui Adrian Năstase". Mai mult, potrivit lui Boc, bucureştenii trebuie să decidă dacă vor să readucă în administraţie "practicile lui Micky Şpagă" (n.red. – Şerban Mihăilescu, fostul ministru pentru Secretariatul General al Guvernului în Cabinetul Adrian Năstase), "experienţa bîtei minerilor a lui Ion Iliescu", adică "tot ceea ce a fost nociv pentru România". "Îi vedeţi pe Micky Şpagă şi pe Viorel Hrebenciuc, şi pe Adrian Năstase, şi pe Miron Mitrea, şi pe Ion Iliescu, adică acele simboluri a tot ce înseamnă neperformanţă în viaţa politică din România, îi aveţi lîngă Sorin Oprescu!", a reluat Boc teza "calului troian" din PSD.

×
Subiecte în articol: politic