De la Moliceanu la Boc I-IV

Premierii lui Traian Băsescu au stat cu sabia lui Damocles deasupra capului, neştiind când îi va veni preşedintelui cheful să le ceară demisia din funcţie. Primul a simţit asta pe pielea lui Călin Popescu Tăriceanu, care a avut de înfruntat, timp de patru ani, asaltul permanent al preşedintelui cu scopul de a-l schimba din funcţie.

Pe 22 decembrie 2004, preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe Călin Popescu-Tăriceanu prim-ministru al României, iar pe 26 decembrie 2004 acesta a anunţat componenţa Guvernului pe care urma să îl prezinte Parlamentului. Guvernul Tăriceanu I, format din miniştri propuşi de Alianţa D.A. (PNL şI PD), UDMR şI PUR, a fost învestit cu 265 de voturi pentru şi 200 împotrivă, pe 28 decembrie. În ianuarie 2005, Traian Băsescu dădea deja semnalul încheierii mandatului lui Tăriceanu, declarând într-un interviu pentru “Adevărul”, că ar trebui organizare alegeri anticipate pentru că Alianţa D.A. are ocazia să obţină astfel o majoritate confortabilă, putând să renunţe la “soluţia imorală” - PUR. Şi a ţinut-o cu referenul ăsta până în iulie 2005, când se părea că l-a convins pe Tăriceanu să demisioneze, urmând să fie dizolvat Parlamentul şI organizate anticipate. Pretextul: o decizie a Curţii Constituţionale de a returna Parlamentului pachetul de legi ale Justiţiei propus de Monica Macovei, pe atunci ministru al Justiţiei.

Tăriceanu însă, proptit de liberalii care abia reuşiseră şI ei să se vadă instalaţi la guvernare şI sub pretextul inundaţiilor devastatatoare din vara acelui an, a refuzat să-şi mai dea demsisia. Temerea lui Călin Popescu Tăriceanu şI a liberalilor era că, odată văzut cu majoritatea parlamentară dorită, Băsescu nu-l va mai pune pe el premier, nici pe un alt liberal, ci pe un pedist. Aşa s-a făcut că pe 7 iulie 2006, la ora 16.30, Tăriceanu a anunţat că va demisiona, urmând să fie organizate alegeri generale pe 2 octombrie 2005, după derularea complicatei proceduri constituţionale. Pe 20 iulie însă, după o şedinţă a conducerii PNL, Tăriceanu s-a răzgândit. La finalul unei zile halucinante, în care a refuzat să facă vreun comentariu pe tema anunţatei sale demisii "irevocabile", premierul Călin Popescu Tăriceanu a decis să nu-şi mai părăsească biroul din Palatul Victoria.

Şi acesta a fost momentul în care Tăriceanu şi-a atras ura eternă a lui Traian Băsescu. Războiul a continuat în tranşee până în aprilie 2007, când decizia PNL de a merge pe liste proprii în alegerile pentru Parlamentul European şI hotărârea de amânare a alegerilor europarlamentare a provocat ruperea Alianţei D.A. şi a Guvernului Tăriceanu I.

Pe 1 aprilie 2007, Tăriceanu anunţa de la Guvern că a decis scoaterea democraţilor de la guvernare şi formarea unui nou cabinet PNL-UDMR. Motivaţia lui Tăriceanu era că Alianţa D.A. nu mai are resurse pentru a guverna unitar în beneficiul Romaniei, iar o guvernare dezbinată nu poate promova interesele Romaniei. Tăriceanu l-a indicat ca vinovat pe Traian Băsescu. “Problema nu a fost la nivelul guvernului. Crizele au apărut şi s-au ţinut lanţ atunci când interesele politice personale ale unui singur om s-au opus interesului naţional. Un om care a reuşit de unul singur, pe fondul slăbiciunii noastre, a liberalilor şi a democraţilor, să dinamiteze o construcţie politică solidă, cu valori comune. Din păcate, acest om este tocmai Preşedintele României. Acesta este adevărul!", a acuzat Tăriceanu.

Cu acelaşi preşedinte al României a mai avut Tăriceanu de coabitat încă un an şi jumătate, până la sfârşitul lui 2008, timp în care cei doi s-au şuntat reciproc, fie când a fost vorba de prezumtiva retragere a trupelor române din Irak, fie când a fost vorba de nominalizat miniştri. Traian Băsescu a dat asaltul asupra PNL prin locotenenţii Theodor Stolojan, Valeriu Stoica sau Raluca Turcan, sau asupra Guvernului ducându-l în justiţie pe Teodor Atanasiu, ministru al Apărării, revocându-l pe Tudor Chiuariu, ministru al Justiţiei, sau refuzând numirea pe acelaşi post a Noricăi Nicolai. Un surprinzător moment de concordie a apărut însă la numirea lui Cătălin Predoiu ca ministru al Justiţiei, anunţat de Tăriceanu după o perioadă lungă de interimat la acest portofoliu, şi acceptat de Traian Băsescu instantaneu. Acelaşi Predoiu care a fost păstrat ministru în toate guvernele Boc.

Premierul Hopa-Mitică, dacă nu vrea Băsescu nu pică

După alegerile din noiembrie 2008, l-a nominalizat pe Theodor Stolojan premier, însărcinat să formeze un guvern PDL-PSD. Stolojan abandonează însă misiunea, după ce primeşte în plic de la Cotroceni numele miniştrilor cu care trebuie să prezinte în Parlament.

Urmează Emil Boc, care n-a avut o problemă cu plicul de la Cotroceni şi nici prea multe de comentat în perioada următoare în legătură cu activitatea Guvernului pe care l-a “condus”. Guvernul Boc I, format din miniştri propuşi de PDL şi PSD, a fost aprobat de Parlament cu 324 de voturi pentru şi 112 împotrivă. Dar nici n-a trecut bine euforia învestirii, că au şi început scandalurile. Mai întâi la Ministerul de Interne, unde şerpăria intereselor legate de serviciul de informaţii al instituţiei a determinat schimbarea a trei miniştri. Gabriel Oprea a demisionat la 13 ianuarie 2009, apoi a fost nominalizat Liviu Dragnea, care a demisionat şi el după zece zile, fiind instalat ca ministru în final Dan Nica - el însuşi devenit motivul, sau pretextul, ieşirii PSD de la guvernare în octombrie 2009.

A urmat demisia Monicăi Iacob Ridzi. Două scandaluri răsunătoare au fost legate de ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, şi de ministrul Turismului, Elena Udrea. Ridzi şi-a dat demisia la 14 iulie 2009, la şapte luni de la învestire şi după două luni de dezvăluiri legate de cheltuielile pe care le-a făcut cu organizarea de către minister a unor evenimente precum Ziua Tineretului, pentru care a închiriat o scenă de scânduri cu 75.000 de euro. Un alt ministru care a devenit subiectul dezvăluirilor de presă este Elena Udrea, pentru campania "Romania Land of Choice", cu lansarea la Paris a clipului de promovare a turismului românesc, precum şi pentru celelalte achiziţii ale ministerului. Ambele ministrese au fost cercetate de comisii de anchetă parlamentare. Mai norocoasă decât Ridzi, Udrea a obţinut un NUP din partea procurorilor.

Pe Emil Boc nu l-a clătinat nici ieşirea PSD de la guvernare, pe 1 octombrie 2009, provocată de dorinţa lui Traian Băsescu de a-l demite pe ministrul de Interne, Dan Nica, întrucât declarase că PDL a închiriat autobuze pentru ziua alegerilor prezidenţiale, având intenţia de a frauda votul. Băsescu i-a cerut demisia, Nica a refuzat, iar scandalul a culminat cu retragerea miniştrilor PSD.

Guvernul Boc II a fost răsturnat însă de Parlament, prin adoptarea, pentru prima dată în istoria postdecembristă, a moţiunii de cenzură iniţiate de PNL şi PSD. Deşi Boc a fost primul premier demis prin moţiune de cenzură, el a supravieţuit în funcţie, conducând un guvern cu un statut incert - Boc III, până la data alegerilor prezidenţiale, timp în care PSD şi PNL s-au chinuit să-l convingă pe Traian Băsescu să-l desemneze prim-ministru pe Klaus Johannis, iar Traian Băsescu a trimis în Parlament numai premieri-iepuraş: Lucian Croitoru şi Liviu Negoiţă.
Pe 24 decembrie 2009 a urmat o nouă învestitură a lui Emil Boc, după ce Traian Băsescu a câştigat un nou mandat de preşedinte. Noul guvern PDL-UDMR a avut sprijinul transfugilor din PSD, reuniţi ulterior sub pălăria UNPR, cărora le-a şi dat un post ministerial, cel de ministru al Apărării - pentru Gabriel Oprea, “revaluat” de Traian Băsescu. Noul Guvern, Boc IV, a fost învestit de Parlament, cu 276 de voturi pentru şi 135 de voturi împotrivă. (Monica Iordache Apostol)

 “Misiunea” lui Lucian Croitoru

După demiterea lui Emil Boc de către Parlament, Traian Băsescu a refuzat să-l numească pe Klaus Iohannis, susţinut de PSD, PNL şI UDMR, pe motiv că liberalii şI pesediştii nu aveau o aliaţă “înscrisă la tribunal” şI nu le putea lua în seamă majoritatea parlamentară. În schimb, l-a propus pe Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, al cărui guvern a fost respins de Parlament, întrunind numai 189 de voturi favorabile din cele 236 necesare şi contabilizând alte 250 de voturi împotrivă. În acest context, parlamentarii cerându-i din nou lui Băsescu să îl desemneze pe Johannis premier. Croitoru, prezumtiv premier al unui guvern fără nici o şansă de a fi învestit şi-a explicat singur , în faţa parlamentarilor, “misiunea”. Provocat de Crin Antonescu să recunoască că se află în Parlament pentru că l-a trimis Traian Băsescu, Lucian Croitoru a recunoscut: "Pelerini prin Indii sunt/ Ei trec râuri, codri, munte/ şi se fac ei înşişi punte/ când o ţin spre locul sfânt/ La Banares, la Madura/ îşi întind în praf făptura/ Gândul lor e dovedit/ Omul nu-i decât măsura/ unui drum de împlinit", a recitat Croitoru versurile lui Lucian Blaga. După ce şi-a îndeplinit şI Croitoru misiunea, i-a venit rândul primarului Sectorului 3 al Capitalei, Liviu Negoiţă, să fie nominalizat, dar Cabinetul să-i n-a mai ajuns să fie votat de parlamentari, întrucât Traian Băsescu a câtigat prezidenţialele şI l-a pus iar pe Boc în fruntea guvernului.